Pentru familie si vacanta

vezi galeria foto
Cum vara se afla in plina actiune, iar vacanta bate la usa, nu ne mai ramane decat sa plecam in concediu. Si cum familia este mare, apelam la un mijloc de transport cu mai multe locuri: Fiat Scudo Panorama.

Fiat Scudo Panorama este un automobil cu personalitate, cu toate ca este construit impreuna cu fratii sai din grupul PSA, pe aceeasi platforma si imparte cu ei aceleasi motoare. Cu alte cuvinte, vorbim despre o utilitara, de la care nu ai putea avea pretentii vizavi de modul in care arata. Dar, iata ca atunci cand vine vorba despre personalitate, Fiat Scudo Panorama se impune prin design. 


Interiorul ofera scaune pentru 9 persoane. Scaunele nu dispun de spatiul unora din Fiat Ducato, spre exemplu, dar in caz de forta majora, Scudo poate presta munca lui Ducato, evident, pe bani mai putini. In concluzie, daca gasesti inca 8 prieteni si vrei sa ajungi de la Constanta la Arad, as spune ca nu este foarte indicat, decat cu pauze dese. Dar daca vrei vrei sa ajungi din Bucuresti la munte, sau la mare, dupa formula „cu catel, cu purcel”, Fiat Scudo Panorma este cel care iti intinde mana.

Pasagerii din spate pot beneficia, printre altele, in functie de versiunea de dotare, de o singura usa culisanta pe partea dreapta, de doua usi culisante pe ambele parti, sau de guri de ventilatie separate. Soferul beneficiaza de o pozitie buna la volan, asemnatoare cu cea a unei berline, multumita parbrizului si oglinzilor corect proportionate. Cel de la volan are aproape toate comenzile, iar impreuna cu cei doi pasageri din dreapta, poate imparti spatiile de depozitare gazduite de plansa de bord, de panourile interioare ale usilor, sau de locasul de deasupra capului.


Scaunele se pot plia partial sau total, se pot scoate pentru a le fi schimbat locul sau pentru a obtine mai mult spatiu in interior. Accesul in habitaclu se realizeaza usor, atat pentru cei din fata, cat si pentru cei din spate, pentru ei, prin simpla rabatare a scaunului din dreptul usii culisante din dreapta.

Tehnic, Scudo dispunea de un propulsor diesel 2.0 Multijet de 120 CP, de origine PSA, asa cum se poate vedea si din fotografia cu schimbatorul de viteze, cunoscut de la Peugeot/Citroen. Vorbim despre un motor foarte silentios, cu un consum mediu care de apropie uneori de 10 l/100, in conditiile in care calatoresti cu 9 persoane, bagaje si Aerul conditionat cuplat. Cutia de viteze cu 6 trepte are rapoarte relativ lungi care fac ca motorul sa fie elastic. Propulsorul diesel de 2 litri trage bine, simte greutatea pasagerilor, dar raspunde corect pe masura ce este tinut mai mult timp in ture.


In mers, Fiat Scudo Panorama se conduce usor, este confortabil, cu exceptia rularii pe drumuri cariate si pe trasee foarte lungi, fara opriri. Franele sunt eficace, iar directia dispune de o oarecare nota de realism. Virajele trebuie abordate cu grija in conditiile in care toate locurile sunt ocupate, dar nu din considerente de aderenta, ci pentru confort.


Cu toate ca vorbim despre o utilitara, lista dotarilor de serie nu difera mult in comparatie cu cea a unei berline. De serie, sunt oferite repere utile. In plus, optionalele sunt menite sa creasca confortul si placerea calatoriilor.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE