Test Proton Persona: Mai sunt locuri libere?

vezi galeria foto
Mai este loc pe piata auto din Romania pentru inca o marca, in conditiile in care Dacia Logan face regulile in acest segment?

La inceputul anilor 2000, Proton a mai comercializat automobile in Romania, in special pentru companiile de taximetrie. Taximetristii spuneau atunci despre aceste automobile ca dispun de motoare diesel Mitsubishi si ca au consum mare. Acum, marca malaeziana revine timid in Romania, cu un singur model – Persona, disponibil cu o singura motorizare: 1,6 16V.


Proton Persona vine cu un design clasic, care incearca sa improspateze peisajul cu cateva elemente mai personalizate, cum ar fi farurile (ineficiente noaptea), grila radiatorului sau stopurile si sigla de pe capacul portbagajului.

In interior, se pot observa materiale de calitate si finisari corecte; in unele cazuri, repere care dau mai bine decat la Dacia Logan. Designul interiorului da bine si lasa impresia de ceva mai mult modern in cazul plansei de bord, in comparatie cu Logan.

In schimb, odata asezat la volan, realizezi ca anumite comenzi si repere nu sunt deloc ergonomice, si chiar incurca. Spre exemplu, plansa de bord este plasata prea jos, cu tot cu ceasuri. Cu toate ca volanul, care iese in evidenta prin forma sa sport, dispune de reglaj pe inaltime, nu poate fi asezat intr-o pozitie convenabila. Poate si din cauza scaunelor plasate prea sus, pe podea. Oglinzile retrovizoare laterale au dimensiuni prea mici in comparatie cu statura masinii, iar comenzile climatizarii sunt prea jos plasate.


Din punct de vedere tehnic, motorul 1.6 16V ofera 110 CP la 6500 rpm si 148 Nm/4000 rpm si este mai silentios decat cel de la Logan. Acesta spune tot ce stie pana la 3000 rpm sau 100 km/h si trage onorabil de jos. Cutia de viteze nu schimba precis intotdeauna, iar franele cer timp de acomodare si nu par eficiente.

In comparatie cu Dacia Logan 1.6 16V, Proton Persona poate avea, in anumite versiuni de echipare, discuri de frana spate, comenzi audio pe volan, tapiterie din piele si, fara bani in plus, cutie de viteze automata.


CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE