VW T-Roc 1.5 TSI: Jucărie serioasă

vezi galeria foto

VW a poziţionat cel mai mic SUV din oferta sa ca un model de lifestyle, având în vizor în primul rând generaţia tânără. T-Roc este un adevărat gadget pe roţi, dar nu este chiar accesibil.


La cum cresc în popularitate suv-urile, în parte şi în dauna segmentului compact, nu este hazardat să ne gândim că avem acum în faţă modelul care ar putea trimite în istorie popularitatea lui Golf. Preţul de pornire de 16.873 de euro este cu doar 858 de euro mai mare decât al lui Golf cu o motorizare similară (1.0 TSI). Totuşi, incitantul T-Roc nu este complet lipsit de duşmani naturali, pentru că din zona superioară este pândit de fratele său mai mare, Tiguan. Dacă luăm ca exemplu motorizarea 1.5 TSI de 150 CP, pe care o testăm pentru această ediţie, nu putem să nu observăm că un Tiguan cu motorizare similară (1.4 TSI/150 CP) costă 23.241 de euro – cu 1.000 de euro mai mult decât T-Roc.


Dar să nu anticipăm şi să vedem ce are de oferit mezinul gamei de SUV-uri VW. în primul rând, fiind conceput ca un model de lifestyle, T-Roc trebuie să impresioneze prin accesorii şi posibilităţi de personalizare, ceea ce şi face cu brio. în plus, în interior, tinerii vor găsi tot ceea ce-i interesează, de la facilitatea conectării telefonului mobil (prin Apple CarPlay, Android Auto sau MirrorLink), suport pentru aplicaţii, precum şi sisteme de asistenţă moderne.

Reversul medaliei este, desigur, mai puţin impresionant. Calitatea materialelor nu este la nivelul aşteptat. Planşa de bord este vesel colorată, dar plasticele sunt toate dure. în spate, spaţiul este la mare preţ, iar spătarul banchetei este aproape vertical, fără posibilităţi de reglaj. Să nu le pese tinerilor de aceste detalii? Tot ce se poate. La urma urmei, întotdeauna există opţiunea Tiguan, cu mai mult spaţiu interior, calitate superioară şi o diferenţă de preţ nesemnificativă.


T-Roc compensează însă în alte segmente, iar aici trebuie spus că Tiguan nu va fi niciodată la fel de agil. Tenta sportivă a lui T-Roc este subliniată de direcţia incisivă şi de suspensia fermă, care nu compromite însă confortul la trecerea peste denivelări. Motorul urcă plăcut în ture şi asigură reprize fulminante, care parcă te îndeamnă la un stil sportiv de conducere. Sunetul rămâne însă cuminte, chiar şi în zona superioară de turaţii, insonorizarea fiind una foarte eficientă.


Fără tracţiune integrală, care nu este disponibilă împreună cu această motorizare, T-Roc este econom cu combustibilul. în cazul nostru, cu un parcurs preponderent urban şi un stil de conducere nu tocmai economic, am înregistrat o medie de 9,2 l/100 km, dar pentru cei cu talpa uşoară, în Bucureşti se poate obţine chiar şi cu un litru mai puţin. O performanţă bună, care va plăcea tinerilor studenţi cu buget limitat.

 

Verdict

Motorizare pe benzină de 150 CP şi tracţiune faţă înseamnă, în cazul lui T-Roc, multă distracţie. SUV-ul VW rămâne plăcut la condus, chiar dacă alegerea materialelor nu este cea mai inspirată.


VW T-Roc 1.5 TSI ACT Design  Preţ (euro cu TVA) de la 22.234

Avans (20%): 3.550 de euro

Perioadă de finanţare (luni): 48

PERFECT LEASING

cu rată lunară  de 167 euro fără TVA

Disclaimer: Rata este valabilă prin

Porsche Leasing România IFN SA pentru VW T-Roc Design 1.5 TSI 150 CP, preţ 17.750 euro fără TVA cu bonus financiar scăzut, produs PERFECT LEASING, perioadă de finanţare 48 luni, avans 20% (3.550 euro fără TVA), rulaj anual 10.000 km, dobânda fixă EUR 5,09%, volum finanţat 14.200 euro, rata nu include CASCO şi TVA. Oferta se adresează persoanelor juridice şi se supune unor termene şi conditii.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE