Ford Mondeo a fost, în 2016, al doilea cel mai vândut model de clasă medie din România, succesul său datorându-se în mare parte clienților business. Iată care sunt atuurile sale.
Chiar dacă stimulentele pentru înnoirea parcului auto se bucură de succes și printre clienții particulari, motorul pieței auto îl constituie în acest moment, în primul rând, companiile și clienții de business. |n aceste condiții, succesul lui Ford Mondeo pe o piață care favorizează SUV-urile se datorează în special calităților sale de „executive car. Mondeo a fost, în 2016, a doua cea mai vândută mașină din clasa medie, iar acest lucru nu este puțin lucru.
Strategia Ford pe acest segment se bazează în mare măsură pe oferta diversificată, Mondeo fiind oferit într-o gamă complexă de versiuni, motorizări și echipări, care acoperă o plajă largă de clienți. Mondeo poate fi comandat în trei versiuni de caroserie (cu patru sau cinci uși, respectiv break), 9 versiuni de motorizare (inclusiv una hibridă), cu transmisie manuală sau automată, cu tracțiune față sau integrală, patru niveluri de echipare și o gamă premium Vignale unică în segment.
În zona superioară a segmentului business, strategia Ford se canalizează pe patru direcții principale, fiecare dintre acestea constituind atuuri ale lui Mondeo pentru care concurența are puține contraargumente. Acestea sunt sistemul de tracțiune integrală (AWD), disponibil în combinație cu motorizările diesel de 2,0 litri (150 CP și 180 CP), echiparea sportivă ST Line, pentru pasionații de conducere, sistemul de propulsie hibrid pentru cei preocupați de mediu și, pentru cei mai pretențioși clienți, gama premium Vignale, care propune nu doar dotări și finisaje de înalt nivel, ci și un pachet de servicii care sunt apreciate în mod deosebit de clienții de top.
NOILE MAȘINI ALE POLIȚIEI de 50 de milioane de euro! Uite ce pot cumpăra! FOTO
Ce mașină conduce Cosmin Contra, noul selecționer al României
Toți șoferii trebuie să știe asta! Cum se conduce corect o mașină!
Dacia Duster – primele poze cu interiorul!
Patru caracteristici distinctive, pe care le-am testat pe două modele Mondeo complet diferite: unul cu motorizare diesel 2.0 TDCi de 180 CP, cu tracțiune integrală AWD și echipare sportivă ST Line, celălalt un hibrid din gama exclusivistă Vignale. Combinații pe care mulți clienți Ford le conduc zi de zi în trafic. Ambele modele se remarcă printr-un pachet tehnologic complex, dar și printr-un comportament rutier ireproșabil, caracteristic mărcii. Chiar dacă Ford Mondeo a fost mereu apreciat ca o limuzină care se poate conduce sportiv, noua generație impresionează prin confortul pe care îl oferă la rulare. Indiferent de configurație, Mondeo reușește să treacă exemplar peste denivelările din asfalt.
Chiar dacă par aproape identice, cele două modele au personalități diferite, care atrag astfel clienți cu nevoi și preferințe diferite. Dieselul rafinat și silențios dezvoltă puterea liniar, pe o plajă largă de turații, în timp ce sistemul de tracțiune integrală asigură o tracțiune perfectă, indiferent de condițiile de rulare, dar și un plus de stabilitate în viraje. La modelul Vignale impresionează insonorizarea și calitatea interiorului finisat manual, în timp ce sistemul hibrid de propulsie (motor pe benzină de 2,0 l/140 CP și motor electric de 120 CP) se dovedește a fi extrem de economic, în special în traficul urban. Aici, cifre de consum în jurul valorii de 5,0 l/100 km nu sunt deloc greu de obținut, o performanță greu de egalat în acest segment.
Nu în ultimul rând, experiența de client, de la cumpărarea mașinii, la exploatarea cotidiană, și serviciile postvânzare sunt punctele forte ale gamei Vignale, care își propune să aducă experiența premium într-un segment de preț mult mai accesibil.
Siguranța este extrem de importantă la Ford, astfel că Mondeo beneficiază de dotări unice în segment, așa cum sunt airbagurile integrate în centurile de siguranță ale locurilor din spate, sau de sisteme de asistență precum cel de detectare a pietonilor, asistentul de bandă sau cel de unghi mort ori sistemul de parcare automată.
Ford Mondeo 2.0 TDCi AWD ST Line – fișă tehnică
Motor L4, turbo, diesel • Cilindree 1997 cmc • Putere maximă 180 CP/3500 rpm • Cuplu maxim 400 Nm/2000 rpm • Transmisie integrală, cutie de viteze automată cu 6 trepte • 0-100 km/h 9,3 sec Viteza maximă 225 km/h Dimensiuni: L/l/h 4871/1852/1482 mm • Consum mediu 5,2 l/100 km Emisii CO2 134 g/km • Preț 34.200 euro cu TVA
Ford Mondeo Vignale Hybrid – fișă tehnică
Motor L4, benzină + electric • Cilindree 1999 cmc Putere maximă totală 187 CP/6000 rpm • Cuplu maxim 173 Nm/4000 rpm • Transmisie față, cutie de viteze cu variație continuă • 0-100 km/h 9,2 sec • Viteza maximă 187 km/h • Dimensiuni: L/l/h 4867/1852/1501 mm • Consum mediu 4,2 l/100 km Emisii CO2 99 g/km Preț 36.900 euro cu TVA