Ce motor are bijuteria asta?, întreabă paznicul de la intrarea în Palatul Mogoșoaia. În parcarea alăturată erau și modele premium, mult mai scumpe, însă nu cred că ei au primit această întrebare.
Asta este reacția oamenilor când te apropii de Mazda MX-5, cel mai vândut roadster din lume. Este o mașină de 25.000 de euro, dar cunoscutul design KODO al modelelor Mazda o face să pară mult mai scumpă. Joasă, lată, masivă în față prin forma aripilor care urmăresc conturul roților, îngustă în spate.
Motorul are un sunet minunat încă de la pornire și dacă o menții în ture, zgomotul rotund o să te însoțească oriunde mergi. Zona roșie a turometrului începe abia la 7.000 de rotații pe minut, iar mașina se simte cel mai bine de la 3500 rpm în sus. Desigur, câteodată poate fi obositor, însă pentru că motorul de 1,5 litri trage de la turații foarte joase, poți merge liniștit cu 80 km/oră în viteza a 5-a. Acesta este cel mai compact MX-5 din toate generațiile; prin mutarea motorului mai aproape de centrul vehiculului s-a obținut distribuția greutății 50:50 și un centru de greutate jos. Pentru că stai foarte jos în MX-5, maneta schimbătorului trebuie să fie și ea foarte scurtă – pare chiar firavă la prima vedere, senzație falsă, după cum urmează să descoperi. Schimbă rapid și precis, iar cursa ei e scurtă. Mai mare ar fi fost nepotrivită.
Consumul în test s-a menținut în limitele anunțate de producător, deși motorul nu a fost menajat, dar nici forțat inutil. 6,2 litri/100 km consum mixt, o valoare foarte bună pentru acest propulsor vioi de 130 de cai-putere și 150 Nm. Scaunele sport bine profilate te țin fixat în ele în virajele abordate cu o viteză superioară, însă confortul este un pic sacrificat. Totodată, nu vei găsi foarte multe spații de depozitare, în afara cotierei mici și a torpedoului situat între scaune. Si portbagajul are de suferit din cauza dimensiunilor reduse, având doar 130 de litri.
Vizibilitatea este excelentă, deoarece parbrizul este scurt și doar puțin înclinat, iar montantul A nu ocupă prea mult din câmpul vizual. Pentru o decapotabilă contează mult și viteza cu care poți închide sau deschide acoperișul, în acest caz textil. Maximum 10 secunde sunt necesare pentru fiecare operațiune. O clapă, rabatarea, o apăsare și gata. Se face foarte ușor din scaun, însă operațiunea este manuală și trebuie să stai nemișcat. Versiunea testată Takumi avea acoperișul textil retractabil vișiniu, iar contrastul cu vopseaua Gri Machine și interiorul de piele bej atrage privirile trecătorilor.
Trecând peste atributele tehnice, interiorul lui MX-5 pare spartan, însă găsești ce ai nevoie. Climatizarea automată se comandă ușor prin rotițele mari, există sistem de monitorizare a benzii de rulare, faruri adaptive cu LED, iar sistemul MZD Connect, cu ecranul său de 7 inchi, este simplu, dar intuitiv și competent. Radioul, navigația, telefonul și celelalte setări pot fi comandate atât prin atingere, dar și prin intermediul joystick-ului amplasat între scaune, încadrat de butoane de acces direct către cele mai importante funcții. Totodată, există un sistem audio Bose cu 9 difuzoare. Numeroase sisteme de asistență sunt prezente la bord – 6 acronime găsim în fișa tehnică.
Mazda MX-5 este o mașină extraordinară, însă nu are ce trebuie pentru a fi singura mașină a unui șofer, dar este în mod evident alegerea perfectă pentru a fi a doua, a treia, etc.
Verdict
Mazda MX-5 este un roadster în adevăratul sens al cuvântului. Două locuri, design sportiv, acoperiș ușor de manevrat, motor capabil, suspensie tare. Pe lângă toate astea, vine cu ceva în plus.