Saptamana aceasta am mers la Barcelona pentru a testa, in cadrul unui sneakpeak, noua generatie Mazda2.
Am plecat pregatiti si cu inima impacata ca proaspatul model nipon va face o impresie placuta, iar acest lucru s-a dovedit a fi complet adevarat.
Design Mazda2
Pe Mazda2 nu poti sa o placi, pe Mazda2 pui ochii. Este o masina atragatoare si, din punctul nostru de vedere, cu siguranta va face furori atat in randul masculilor, cat si in randul sexului frumos. Filozofia de design KODO – Soul of Motion isi face aparitia si pe modelul de segment B al producatorului japonez, iar cum pe precedentele CX-5, Mazda3 si Mazda6 nu a dezamagit, cu siguranta nu o va face nici aici. Partea frontala este extrem de agresiva, in timp ce spatele, usor ridicat lasa sa se vada din alura sportiva.
Interior Mazda2
La interior, noua generatie Mazda2 vine cu un post de conducere perfect simetric. Te asezi la volan si privesti in jur. Totul este acolo unde ar trebui sa fie. Ecranul de 7 inch a fost pozitionat sus, pentru ca ochii sa nu-si schimbe prea mult unghiul si zona de focalizare, sistemul de comanda are 5 butoane, pentru un control facil, iar Active Driving Display-ul te va ajuta oricand sa ramai concentrat la drum.
In ceea ce priveste spatiul, soferul isi va putea gasi intotdeauna pozitia optima de condus multumita volanului regalabil atat pe adancime, cat si pe inaltime. In spate, poti transporta cu incredere doi dintre amicii cei buni, in timp ce in portbagaj, cei 280 de litri sunt relativ usor de umplut.
Versiuni Mazda2 conduse
In cadrul acestui sneakpeak, am avut ocazia sa mergem cu noul motor diesel de 1,5 litri Skyactiv-D capabil sa produca 105 CP si 220 Nm. Inca de pe hartie resursele pareau suficiente, iar testul a confirmat acest lucru. Motorul este unul agil, trage bine inca de la turatii joase, iar in habitaclu isi face simtita prezenta doar dupa ce treci de 3.000 rpm. Cele 6 rapoarte ale cutiei de viteze sunt etajate corect, iar directionarea levierului este precisa. Singura problema intampinata de noi a fost faptul ca aceasta versiune de echipare a sosit pe un model al carui volan era pe partea dreapta.
Cea de-a doua motorizare cu care am reusit sa ne „distram' in Barcelona a fost cea Skyactiv-G 1.5 de 90 CP. Aceasta a fost echipata cu transmisia automata cu sase rapoarte, iar pentru a mai indulci uneori lipsa miscarilor mainii, Mazda a montat si un buton Sport. Ca si in cazul versiunii precedete, motorul este unul agil si a reusit sa se achite cu brio de toate probele la care l-am supus.
Din pacate, incheiem relatarea aici, informatiile complete urmand se le gasiti in revista Auto Bild nr. 24 din 27 noiembrie.