Opel Astra K: Primele impresii de conducere

vezi galeria foto

Opel Astra a ajuns la a cincea generație. Într-o mișcare mai puțin obișnuită în industria auto, Opel a schimbat complet rețeta modelului său compact, pornind, practic, de la o foaie albă de hârtie. Iată care sunt primele impresii de la test drive-ul din Slovacia.


Generația anterioară a lui Opel Astra a adus o schimbare radicală a designului, dar modelul compact al lui Opel era mai mare, mai greu și oferea un spațiu interior mai îngust decât majoritatea competitorilor săi. Nu este de mirare, așadar, că tocmai aceste puncte slabe au fost avute în vedere la proiectarea Astrei K. Pentru a le corecta, Opel a decis să înceapă proiectul de la zero: o platformă nouă, cu până la 200 kg mai ușoară decât cea anterioară, numai motorizări din ultima generație și tehnologii moderne, unele premieră în segment, așa cum sunt farurile cu matrice LED IntelliLux.


Noul Opel Astra este cu 49 mm mai scurt, având o lungime exterioară de 4,37 metri. Cu toate acestea, spațiul pentru pasageri a fost îmbunătățit, Opel citând spațiul la genunchiu pentru pasagerii din spate, care este mai mare cu 35 mm, și cel la cap pentru cei din față, mai mare cu 22 mm.

Motorizări Opel Astra K

În planul motorizărilor, Opel Astra dispune de cinci unități pe benzină și de trei diesel, cu puteri între 95 CP și 200 CP. Intrarea în gamă se face cu o unitate aspirată de 1,4 l/100 CP, aceasta fiind completată la baza gamei de una turbo cu trei cilindri, de 1,0 litru/105 CP. În zona superioară avem două unități turbo de 1,4 litri, în versiuni de 125 CP și 150 CP. Vârful de gamă (cel puțin până la lansarea versiunii OPC) este motorizat de o unitate turbo de 1,6 litri, care dezvoltă 200 CP. Pe frontul diesel avem trei versiuni de putere ale unității „whisper diesel de 1,6 litri, cu 95 CP, 110 CP și 136 CP.


Pentru primul test drive din Slovacia, am avut la dispoziție motorizările de 1,0 litru/105 CP, 1.4 l/150 CP, 1.6 l/200 CP și dieselul de 136 CP. Lăsând la o parte performanțele sportive ale unității de 200 CP, favoritul nostru între motoarele pe benzină a fost unitatea cu trei cilindri. Foarte vivace și cultivată, aceasta asigură performanțe dinamice foarte bune pentru traficul cotidian și un răspuns prompt la apăsarea pedalei de accelerație. Dieselul este foarte liniar și rafinat, cu un nivel redus de vibrații în sarcină și zgomot aproape imperceptibil la viteze de croazieră.


O parte a testului a implicat noile faruri cu matrice LED IntelliLux, la proba de conducere pe timp de noapte. Acestea dispun de 8 LED-uri și își pot modifica geometria fasciculului în funcție de viteză și condițiile de trafic. În practică, acestea sunt foarte eficiente și asigură o iluminare corespunzătoare, dar uneori schimbarea fascicului și a treptelor de luminozitate se face brusc și intermitent, ceea ce poate fi ușor deranjant.

Pentru mai multe informații și impresii de conducere detaliate citiți testdrive-ul care va apărea în revista Auto Bild nr. 21, pe piață din 15 octombrie.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE