Renault Clio 1.5 dCi Intens: Modernizarea rețetei clasice

Vechile Clio cu motoare dCi erau capabile de o economie de carburant impresionantă. Renault n-a uitat de asta și a împrospătat rețeta cu design.

Cu mulți ani în urmă, un coleg de presă a făcut mult peste o mie de kilometri la bordul unui Clio 3 dCi cu un singur plin. A fost o provocare personală de-a sa, iar eu nu m-am obosit nici până acum să încerc să o  replice.

Știam că se poate și făcusem și eu un test de consum cu un Clio IV TCe. Rezultatele au fost și atunci surprinzătoare într-un mod pozitiv. Iată că avem în față a cincea generație a lui Clio și are în continuare un motor 1.5 dCi în ofertă. Modernizat la cele mai recente standarde din domeniu, unitatea emite cât se poate de puțini oxizi de azot și grame de CO2, iar consumul de carburant redus este în continuare un punct forte pentru acest model.

Fără niciun efort, computerul de bord ne arăta cinci litri la sută. O parte din mine se întreba: oare cât de puțin aș putea să scot pe un traseu predeterminat? Sunt convins că pot să „bat' valorile oficiale declarate de constructor în ciclul WLTP. Fără să renunț la aerul condiționat și la sistemul audio.

Nu suntem în Epoca de Piatră și nu vreau să ascult doar „crănțănitul' motorului dCi preț de câteva ore. Călătorim în confort, chiar și când mergem la consum. Și după cum am demonstrat în trecut cu alte ocazii, mersul la consum nu înseamnă și încet.

Așa cum ne-am convins deja, Clio V se bucură de un design și mai atrăgător, de o gamă potrivită de tehnologie la bord și de materiale mai bune în habitaclu. Atenție, însă, doar designul mai bun vine standard. Pentru ornamente interioare cum vedeți mai jos, trebuie să bifați câteva opționale de pe listă.

Ei, asta nu ne mai place așa de mult. Ca atunci când mergi la un restaurant franțuzesc și îți place totul până la nota de plată. Clio e ceva mai scump decât era înainte dacă îl vrei „cu de toate'. Altfel, o timonerie precisă, o suspensie bine calibrată pentru denivelări și șosele de calitate îndoielnică și un portbagaj generos.

Locul din spate este suficient chiar și pentru trei adulți, preferabil pe distanțe scurte și medii pentru ei, dar măcar știți cu toții că veți plăti puțin pentru carburant. Și dacă mergeți doar în doi în vacanță prin Europa, te poți duce departe cu echivalentul în carburant al prețului a două bilete la un zbor de linie achiziționat în ultima clipă.

Avem, deci, o mănușă aruncată celorlalți producători de volum, iar la fileu este deja aglomerație. Tot în 2019 au apărut pe piață noile Corsa și 208, iar nici cu ceilalți jucători din segment nu prea ne este rușine. Renault mizează de data aceasta pe design în plus față de calitățile clasice ale modelului Clio, iubit de câteva milioane de oameni în cariera sa de trei decade.

Și dacă mergi în reprezentanțele rivale, vei pleca tot cu o cotație similară de preț pentru o subcompactă diesel, așa că măcar alege-ți preferata. Te invităm să le vezi pe toate întâi și să afli cum arată varianta pe care ți-o permiți.

 

Prima impresie

Puntea spate încă nu este independentă și probabil că nu va fi niciodată, dar Clio stă bine pe drum pentru caii din dotare. Prețurile au urcat, așa cum s-a întâmplat și pentru rivali.

 

Date tehnice

Motor L4 turbo, diesel – Cilindree 1461 cmc – Putere max. 116 CP/3750 rpm – Cuplu max. 260 Nm la 2000 rpm – Transmisie tracțiune față/cutie de viteze manuală cu 6 tr. – L/l/h 4050/1798/1440 mm – Masă proprie 1.264 kg – Portbagaj 366–1.069 l – 0–100 km/h 9,9 s – Viteză max. 197 km/h – Consum 3,6-3,8 l/100 km (WLTP) – Emisii CO2 95-101 g/km (WLTP) – Preț de la 17.550 de euro cu TVA inclusă

 

Verdict

În natură, nimic nu se pierde, totul se transformă. La fel și Clio. Nu și-a pierdut vechile puncte forte și s-a transformat într-o mașină și mai atrăgătoare și tehnologizată. Salutăm calitatea crescută a interiorului.

Adaugă un comentariu