În sfârșit, am pus mâna pe noul Suzuki Swift Sport! L-am testat în toate condițiile: pe circuit, în urban și extraurban. În următoarele rânduri vă spunem dacă se ridică la nivelul atins de generațiile anterioare ale modelului.
Povestea lui Swift Sport începe în Europa odată cu debutul primei generații în septembrie 2006. Strict din punct de vedere al cifrelor, micul model japonez nu ieșea cu nimic în evidență.
Chiar și așa, în 2016, la 10 ani de la lansare, am devenit proprietarul unui astfel de exemplar și multe din percepțiile mele apropo de mașinile sport au fost complet alterate. Într-adevăr, propulsorul aspirat de 1,6 litri nu produce decât 125 CP, dar adoră să fie turat cu fiecare centimetru cub din dotare. Transmisia are o timonerie scurtă și precisă, iar pedalierul nu are cusur. Sigur, partea de confort avea de suferit, dar cine stă să se mai gândească la așa ceva când se distrează atât de tare?
În mod evident, am așteptat cu sufletul la gură lansarea noii generații, mai ales când am aflat că niponii au schimbat rețeta clasică, renunțând la propulsorul aspirat (utilizat și de a doua generație), în favoarea unui motor turbo de 1,4 litri.
Designul noii generații a fost acceptat ca fiind cel mai bun de până acum. Cu toate acestea, nu m-a convins până ce nu l-am văzut „pe viu'. Nuanța Champion Yellow ajută mașina să fie extrem de ușor de reperat din orice colț al parcării și se potrivește excelent alături de kitul sportiv. Asemenea generațiilor anterioare, noul model dispune de jante de 17 inchi cu aceleași dimensiuni exotice ale anvelopelor Continental SportContact 5 (195/45 R17) și o evacuare dublă, dar care dezamăgește în materie de sunet produs.
La interior, totul este extrem de familiar. Volanul, pedalele și schimbătorul ocupă aceeași poziție în spațiu, dar în continuare, mi-aș fi dorit ca scaunele să coboare mai mult, însă apreciez confortul și suportul lateral oferit de acestea.
Și cum se conduce noul Swift Sport? Șocul inițial este reprezentat de suplimentul de cuplu de care beneficiază motorul turbo, fiind gata de acțiune imediat după 2500 rpm. Chiar și așa, nu-i place să fie turat prea tare. Problema este că limitarea intervine mult mai devreme decât sugerează turometrul, undeva la 5900 rpm, iar schimbatul treptelor nu ajunge să fie o plăcere ca în modelul vechi, deoarece timoneria nu se ridică la aceleași standarde. În schimb, șasiul este deosebit de jucăuș, iar direcția, deși un pic prea moale pentru gustul meu, este rapidă și precisă. Secretul este dat de cura de slăbire, greutatea ajungând la doar 970 kg.
În mod cert, japonezii au petrecut mult timp cu reglajul fin al suspensiei. Chiar și pe drumurile noastre este menținut un nivel nesperat de confort, iar consumul redus impresionează în egală măsură (5,1 l/100 km extraurban). Astfel, noul Sport a devenit o mașină mult mai bună pentru utilizarea zilnică.
Prima impresie
Noii clienți vor aprecia maturitatea și plusul de putere pe care noua generație le afișează. Entuziaștii vor fi dezamăgiți de lipsa plăcerii turării motorului peste 6000 rpm și de timoneria perfectibilă a transmisiei.
Date tehnice
Motor L4, turbo – Cilindree 1373 cmc – Putere max. 140 CP la 5500 rpm – Cuplu max. 230 Nm între 2500 și 3500 rpm – Transmisie tracțiune față/cutie manuală cu 6 tr. – L/l/h 3890/1735/1495 mm – Masă proprie 970 kg – Portbagaj 265-947 l – 0–100 km/h 8,1 s – Viteză maximă 210 km/h – Consum mixt 5,6 l/100 km – Emisii CO2 135 g/km – Preț de la 19.050 de euro (TVA inclusă)
Verdict
Noul Swift Sport se laudă cu propulsorul turbo și cu un pachet tehnologic generos, în timp ce masa proprie din categoria muscă îl ajută să o agilitate superioară, dar și un consum redus de combustibil.