Test comparativ pick-up-uri – Cai de povara

vezi galeria foto

Patru pick-up-uri sunt duse la limita intr-un poligon special de off-road pentru a vedea care este cel mai bun caraus din segment.


 

Cei mai multi dintre noi vedem pick-up-urile ca pe niste modele mari, inutile, greu de condus mai ales in oras si mari consumatoare de carburant, dar ele reprezinta vehicule foarte importante pentru unii. Pentru ca recent in segment a aparut un model complet schimbat care poate ridica pretentii la titlul de cel mai bun pick-up, Auto Bild a ales patru modele reprezentative in momentul actual pentru a vedea ce ofera aceste modele si care este alegerea mai buna.

Noutatea principala a acestui test o reprezinta Ford Ranger, un model complet nou, cu dimensiuni impozante si pretentii ridicate. Alaturi de el l-am adus pe VW Amarok care anterior se impusese deja intr-o lupta in trei a pick-up-urilor si parea sa detina o reteta foarte reusita. Veteranul testului si unul dintre cele mai renumite modele din test pentru fiabilitatea sa este Toyota Hilux, iar cel care poate aduce surprize este Isuzu D-MAX. Asadar, patru modele care au acelasi scop dar, dupa cum vom vedea, cu conceptii si filozofii diferite. Evident ca motorizarile sunt diesel, cel mai puternic fiind Amarok cu 180 CP, in timp ce la polul opus se gaseste Hilux cu 144 CP. Pentru ca aceste modele sunt folosite preponderent in teren accidentat am ales ca locatie de testare un poligon de off-road, iar in schema de testare calificativul pentru acest capitol are o pondere foarte importanta, de 20%.


 

1.         VW Amarok 2.0 BiTDI DoubleCab – 4,29 stele

 Bun la toate

In cazul lui Amarok, VW pare ca a aplicat reteta sa de succes pentru orice autovehivul. In general, modelele marcii exceleaza la capitolele importante si fac aproape totul foarte bine, iar aici putem vorbi despre acelasi concept. Amarok se remarca in primul rand prin faptul ca are cea mai mare bena, cu dimensiuni sensibil mai generoase fata de ceilalti competitori, dar si o sarcina utila mare (953 kg), in conditiile in care este cel mai scurt model. Pe drumuri forestiere si cu macadam reuseste cel mai bun compromis de setare al trenului de rulare in materie de confort, chiar si atunci cand se ruleaza cu bena goala si orice pick-up este in general destul de rigid. In teren accidentat, Amarok plateste oarecum tribut acestui aspect deoarece are o cursa a suspensiei destul de scurta, iar la trecerile peste obstacole mari cu incrucisare de axe se intampla destul de des sa ridice repede doua roti de pe sol si de aceea sa aiba balans cu inertie mare. Totusi, optional poate fi dotat cu un diferential autoblocant pe puntea spate si are un program off-road inteligent care ii aduc beneficii mari in teren accidentat. Amarok are si avantajul de a fi cel mai usor de condus pe strada, avand o directie si o cutie de viteze ca la un autoturism, iar motorul sau este cel mai economic si este foarte placut in exploatare datorita sistemului bi-turbo care permite un cuplu foarte mare la turatii mici.



 

2.         Ford Ranger 2.2 TDCI DoubleCab – 4,04 stele

 Limuzina la inaltime

Mergand pe linia sa traditionala regasita la pick-up-urile care se vand peste Ocean, Ford a creat pentru Europa un pick-up cu dimensiuni impozante. Ranger este de departe cel mai lung model din test (5,35 metri) si are o prezenta ce nu poate fi trecuta cu vederea. Chiar daca nu are decat a doua bena ca dimensiuni (comparabila cu cea de la Hilux), Ranger ofera o sarcina utila impresionanta (1.077 kg). La fel ca si Amarok, acesta se conduce foarte placut, dar se simte mai greu si mai putin agil, fiind si mai putin confortabil, in special la trecerea peste denivelarile scurte. In teren accidentat Ranger are, la fel ca si Amarok, o cursa a suspensiei scurta si este penalizat de faptul ca nu are disponibil nici optional un diferential autoblocant pe puntea spate. Cu toate acestea, el beneficiaza de unghiuri de atac si degajare foarte bune, poate trece printr-un vad de apa de 80 cm fara modificari ale sistemului de admisie standard si are diferentiale de tip hypoid care rezista la sarcini si presiuni foarte mari. Practic, comportamentul in off-road este apropiat de cel al lui Amarok, insa tractiunea nu este la fel de buna ca a acestuia. Motorul sau de 2,2 litri este mai bine izolat fonic decat la Amarok, insa este sensibil mai putin potent si consuma destul de mult, in special in traficul real, nu doar pe fisa tehnica.


 

3.         Toyota Hilux 2.5 D-4D DoubleCab – 3,87 stele

 Experienta si fiabilitate

Hilux este unul dintre cele mai renumite pick-up-uri cand vine vorba de fiabilitate. Modelul nipon si-a dovedit de-a lungul timpului aceste calitati si inca nu a pasit in lumea moderna, precum Amarok sau Ranger. Hilux este singurul model din test care inca dispune de un levier pentru a trece din modul 2WD in 4WD neadoptand inca sistemul electronic regasit la ceilalti. Asta nu inseamna ca este ceva rau, dar impresia este ca acesta este in continuare un adevarat cal de povara si nu unul aranjat frumos pentru prezentari. Acest aspect ne este confirmat si de faptul ca pentru dieselul de 2,5 litri in dotarea standard este regasit diferentialul autoblocant. In teren accidentat Hilux da dovada de foarte multa tractiune, are cel mai mare unghi de atac si are un tren de rulare ce permite curse lungi ale suspensiei, iar asta face ca obstacolele sa poate fi agatate’ usor si la diferente mari de nivel intre punti. Totusi, pe drumuri forestiere, Toyota Hilux are cel mai rigid tren de rulare, fiind in mod sesizabil cea mai putin confortabila. In rest, directia este destul de putin comunicativa, levierul de la cutia de viteze nu este deloc intuitiv si precis, iar sarcina utila este destul de mica (670 kg), cu toate ca bena are dimensiuni destul de generoase, comparabile cu cele de la Ford Ranger. Hilux puncteaza foarte bine si la spatiu interior, fiind sensibil mai mare la nivelul genunchilor pe locurile din spate.


 

 

4.         Isuzu D-MAX 2.5 TD DoubleCab – 3,75 stele

  Alternativa de buget

Isuzu D-MAX este destul de rar intalnit, dar el reprezinta o alternativa interesanta in segmentul pick-up-urilor, mai ales daca privim aspectul pretului, mai mic cu circa 10% fata de ceilalti. D-MAX este propulsat de un motor diesel de 2,5 litri care dezvolta 163 CP, o valoare foarte buna mai ales daca privim si spre cei 400 Nm. Desi vine pe locul al doilea ca lungime, D-MAX are cea mai mica bena din test, fiind mai scurta cu aproape 20 cm decat cea de la Amarok ceea ce este destul de mult daca tinem cont ca dimensiunile exterioare sunt comparabile. In teren accidentat, principalul atu al lui Isuzu este ca are cea mai lunga cursa a bratelor de la suspensie, aspect care ajuta la capitolul tractiune, rotile fiind pentru mai mult timp in contact cu suprafata de rulare. Insa in momentul in care acest lucru nu mai este posibil,m tractiune sufera deoarece nu exista nici optional un diferential autoblocant pe puntea spate. Pe drumurile forestiere, setarea trenului de rulare are si un aspect negativ in materie de confort deoarece masina intra intr-un balans continuu destul de deranjant. Totusi, Isuzu are o experienta mare in materie de pick-up-uri si poate fi un aliat de incredere si poate da dovada de o fiabilitate foarte buna in timp, ce este vitala in folosirea unui eficienta a unui astfel de vehicul utilitar.

 

Ce ofera in materie de off-road

Toate cele patru modele alese pentru comparatie sunt disponibile cu sisteme de tractiune integrala nepermanente, care in modul 2WD transmit cuplul motor spre puntea spate. In caz de aderenta scazuta diferentialul central poate fi blocat trecand in modul 4WD. Tot standard la toate modelele este si reductorul, dar suplimentar la Amarok (689 euro) si Hilux (serie la 2,5 D-4D) exista un diferential autoblocant care aduce beneficii majore in teren foarte accidentat. In plus, Amarok si Ranger dispun de un sistem electronic de control pentru coborat pante (Hill Descent Control). Totusi, acestea pot fi suplinite de utilizarea corecta a reductorului. Dintre cele patru modele doar Hilux are un levier mecanic separat pentru trecerea prin modurile 2WD, 4WD si 4L, celelalte avand comanda electronica.

 

Verdict

Amarok se impune in acest test datorita unor calitati importante la un pick-up: are cea mai mare bena, sarcina utila este ridicata, iar in teren accidentat se descurca bine, avand un nivel ridicat de tractiune si un program inteligent de off-road. Mai mult, el se conduce foarte usor si are de departe cel mai performant si eficient motor, desi este si cel mai zgomotos. Ranger este impunator ca dimensiuni, este un adevarat caraus avand cea mai mare sarcina utila, poate trece prin vaduri adanci si se descurca onorabil in teren accidentat. Nu are un motor la nivelul lui Amarok si nici acelasi nivel de tractiune. Toyota Hilux ramane un mohican in acest segment, fiind foarte capabil in off-road, cu un nivel de tractiune ridicat si o suspensie adaptata pentru obstacole cu adevarat dificile. Nu impresioneaza cu sarcina utila si nici cu dimensiunea benei. Isuzu D-MAX reprezinta o aparitie onesta in acest segment si are cel mai bun pret. In teren accidentat este ajutat de cea mai lunga cursa a suspensiei, dar la obstacole cu adevarat dificile sufera la capitolul tractiune.

 

[table id=383 /]

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE