Audi A3 Sportback 1.0 TFSI VS Mercedes A 180: Cu doar trei cilindri spre victorie

vezi galeria foto

Audi A3 are motor de numai 1,0 litri, iar acum trebuie să facă față atacului lui Mercedes-Benz Clasa A, care are avantajul cilindreei.


Premium este deja un termen uzat. Până și producătorii coreeni îl folosesc în promovarea modelelor lor, iar despre mărcile europene de volum, nici nu mai vorbim. Însă în clasa compactă, premium sunt cu adevărat doar trei modele, venite de la triada germană Audi-BMW-Mercedes. Cel mai reprezentativ criteriu de departajare a acestora față de restul plutonului este prețul, care pornește acolo unde se termină lista de versiuni ale mașinilor de volum. Însă, pentru a face performanță, reputația și prețul prohibitiv nu sunt suficiente, iar produsele trebuie reîmprospătate constant prin actualizări tehnice și de design. Și cum trendul de downsizing al motoarelor este încă în vogă, Audi a introdus un nou motor turbo de 1,0 litru, cu trei cilindri, sub capota lui A3. Este o schimbare în bine? Rămâne de văzut, în condițiile în care Mercedes nu a riscat nimic cu faceliftul pe care i l-a imprimat anul trecut Clasei A, lăsând versiunea A 180 să folosească în continuare un motor turbo cu patru cilindri în linie.


Propulsorul 1.0 TFSI înlocuiește două motoare din vechea gamă Audi: 1.2 TFSI de 110 CP și motor de 1,4 litri și 125 CP. Sunetul unității de 1,0 litri trădează configurația cu trei cilindri, în special la pornirea la rece  când țăcăne ca și când ar urma să-și piardă lanțul de distribuție  însă lucrurile se armonizează în trafic, unde zumzăie plăcut și trage viguros. Ca și la testul anterior cu Volkswagen Golf echipat cu acest motor, 1.0 TFSI se afirmă plăcut sub capota lui A3 Sportback, având un răspuns bun la accelerație, reprize rapide și un sunet răgușit, ca și când ar avea o legătură de rudenie cu Porsche Boxster.


Faceliftul nu a vizat partea structurală a lui A3, care era oricum un etalon în insonorizare și confort la rulare, așa că noutățile resimțite în interior se concentrează integral pe tehnologie. Compacta din Ingolstadt a primit sistemul Virtual Cockpit de la A4 și TT, faruri cu xenon în echiparea de bază, însă a pierdut versatilele aeratoare cu reglaj circular, care, cel puțin în cazul versiunii 1.0 TFSI, nu mai sunt disponibile standard. Asta este o concesie care nu prea se potrivește cu filosofia premium a mărcii.


Mercedes A 180 are de partea sa avantajul unui motor „complet’, cu patru cilindri, care se simte mai voinic. Clasa A ajunge la 100 km/h mai rapid cu aproape 2,0 secunde mai rapid decât A3, iar pe autostradă, diferențele sunt și mai sesizabile. După 160 km/h, motorul pitic din Audi se temperează, urcând anemic spre 200 km/h. În schimb, Benzul ajunge la viteza maximă de 205 km/h cu ușurință și ar continua să accelereze dacă nu ar interveni limitarea electronică.

Mercedes Clasa A s-a copt ca o banană de-a lungul anilor, devenind mai moale și mai savuroasă. Calitatea materialelor din interior este vizibil mai bună după facelift, sistemul multimedia beneficiază de un ecran de 8,0 inchi cu grafică îmbunătățită, iar trenul de rulare este mai confortabil chiar și fără amortizoarele adaptive. Iar în cazul optării pentru acestea din urmă (opțiune de 1.248 de euro) mașina capătă un caracter dual, fiind configurabilă după preferințele celui de la volan. Cu toate astea, în cazul versiunilor dotate cu jante mai mari de 17 inchi, trecerea peste denivelările scurte transmite șocuri deranjante în interior.


Pe de altă parte, faceliftul nu rezolvă toate problemele Clasei A. Accesul către locurile din spate este în continuare dificil, penalizat de linia descendentă a plafonului, iar spațiul pentru genunchi și cap este mai mic decât la Audi. Și volumul portbagajului de la Mercedes este mai mic cu cca. 40 de litri decât cel oferit de A3, iar vizibilitatea spre spate este limitată, mai ales dacă se optează pentru scaunele sport cu tetiere integrate în spătar.

Astfel, per total, Audi oferă un pachet mai bun, atât în ceea ce privește spațiul interior, cât și prin confortul pe care îl oferă la rulare. Mai mult, masa proprie mai mică cu 129 kg decât la Mercedes îi conferă un comportament mai agil pe viraje, iar frânarea este mai eficientă în toate scenariile. Așa că pentru cei care își doresc un hatchback plăcut la condus, A3 le va oferi mai multe satisfacții.


O ultimă observație în ceea ce-l privește pe Audi A3: pentru versiunea 1.0 TFSI, cutia de viteze manuală este cea mai inspirată alegere. Transmisia S tronic nu pare suficient de bine optimizată pentru această motorizare, având ezitări la plecarea de pe loc, mai ales după intervenția sistemului Start&Stop. Așa că cei 2.200 de euro pe care Audi îi cere pentru cutia cu dublu ambreiaj ar putea fi investiți pe alte dotări, precum trapa tapițeria din piele (1.887 de euro), trapa electrică (1.257 de euro), care umple interiorul de o lumină plăcută sau farurile full-LED (1.120 de euro), care oferă o iluminare mai bună a drumului pe timpul nopții. Oricum, ambele modele au opționale costisitoare, făcând ca o mașină bine echipată să treacă ușor de 40.000 de euro. Dar, până la urmă, acesta este prețul pe care îl plătești pentru a purta eticheta premium.

Audi A3 vs Mercedes Clasa A: Clasament

Locul 1: Audi A3 Sportback 1.0 TFSI, 537 de puncte
Compacta versatilă — spațioasă, mai agilă și mai economică. Motorul de 1,0 litri este un succes.

Locul 2: Mercedes-Benz A 180, 503 puncte
Steaua germană s-a maturizat frumos, iar grupul său motopropulsor oferă cele mai bune performanțe.

Verdict
Motorul cu trei cilindri este un transplant reușit pentru Audi A3, însă doar dacă este scoasă din ecuație transmisia S tronic cu ambreiaj dublu. Pe de altă parte, acest comparativ demonstrează încă o dată că downsizingul este mai economic mai mult pe hârtie decât în viața reală. Cu alte cuvinte, vorbind strict de motoare, Clasa A oferă o variantă mai bună. Însă asta nu schimbă faptul că A3 este o mașină mai bună per total.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE