După o lungă perioadă de marketing intens, a sosit momentul să-l conducem pe VW ID.3 în România. Reușește să convingă versiunea „full-full’ un popor atât de pretențios la mașini?
Deși aproape tot din ceea ce facem, gândim sau cumpărăm trece prin filtrul unei culturi tot mai apropiate de cea a Europei de Vest, noi românii avem alte preferințe când vine vorba de propriul autoturism.
Am avut norocul de a testa actualul vârf de gamă al gamei ID.3, și anume echiparea MAX (extra 13.767 de euro), ce promite includerea tuturor opțiunilor pe care și le-ar putea dori un client Volkswagen.
Totuși, dacă acel client a avut înainte un Golf 7, nu va fi foarte încântat, la început, de interiorul noului ID.3. Sigur, designul minimalist este curat și bucură ochii privitorului, însă lipsa butoanelor fizice ajunge să-l supere pe fostul șofer de Golf, mai ales în timpul mersului. Până și comanda de comutare a luminilor este cu touch.
Selecția materialelor de la interior nu impresionează, fiind utilizat plastic dur peste tot, mai puțin în partea superioară a planșei de bord și a unor zone de contact pe fețele ușilor.
În mers, lucrurile se simt bine, chiar dacă nu am reușit să identificăm poziția ideală pe scaunele electrice ergoActive cu funcție de masaj. Mașina accelerează cu ușurință până la limitele legale, însă cu mai puțină agresivitate decât inspiră datele tehnice. Din păcate, autonomia bateriei de 77 kWh scade vertiginos dacă temperaturile sunt scăzute sau dacă ai un picior drept mai greu. Totuși, recomandăm achiziționarea acumulatorului intermediar, de 58 kWh, nu doar pentru a face economie, ci pentru a beneficia de o mașină sensibil mai ușoară, cu prețul autonomiei.
Din păcate, unitatea media a lui ID.3 are parte de mai multe bug-uri. Pare a fi un soft aflat încă în fază de testare. Unele funcții refuză să funcționeze de la prima încercare (operarea jaluzelei electrice a plafonului panoramic), în timp ce pentru altele există o întârziere de câteva secunde, cum ar fi pornirea încălzirii în scaune sau chiar și volumul radioului.
Prima impresie
VW ID.3 este plăcut de condus, deși are masa unui SUV. Problemele software vor fi rezolvate în timp, însă materialele de la interior rămân așa cum sunt.
Date tehnice
Motor electric cu magnet permanent – Acumulator 77 kWh – Putere max. 204 CP – Cuplu max. 310 Nm –Transmisie tracțiune spate/cutie automată – L/l/h 4217/1825/1605 mm – Masă proprie 1.859 kg –Portbagaj 385–1.267 l – 0–100 km/h 7,9 s – Viteză max. 160 km/h – Consum 16,5 kWh/km – Emisii locale CO2 0 g/km – Autonomie între 390 și 500 km (WLTP) – Preț de la 35.258 de euro (49.617 euro model testat)
Verdict
Noul VW ID.3 nu revoluționează genul mașinilor electrice, dar va fi apreciat de clienții din Europa de Vest pentru tehnologia cuprinzătoare și pentru stilul minimalist, însă românii cu bugetul respectiv caută un alt tip de produs.