Tuning pentru Lada Niva! Pe bune?

vezi galeria foto

Ne aşteptam să vedem într-o bună zi imagini cu bătrâna Lada Niva trecută prin operaţii serioase de tuning? Nu prea. Cel mult nu ne-ar fi mirat utilizarea accesoriilor pentru off-road pentru că maşina rusească are un bun renume când e vorba de mers prin munţi.


Dar da: există pasionaţi care alocă fonduri generoase pentru operaţii de tuning chiar dacă e vorba de Lada Niva. Mai mult, ruşii profită de acest aspect şi pun fotografiile chiar pe contul oficial de social media al Lada!

Cu certitudine operaţiile vizează în mare măsură caroseria pentru că la capitolul motoare Lada Niva nu prea are cu ce să se laude: sub capotă se află anticul propulsor pe benzină de 1.7 litri şi 82 CP!  Probabil bun pentru un parcurs în teren accidentat şi cam..atât! Sau poate că ne înşelăm şi după transformare o astfel de Lada Niva ar putea să depăşească chiar şi Dacia Duster 1.3 TCe!


Lăsând gluma la o parte e bine să ştim că Lada Niva deține titlul de cea mai exportată mașină din istoria URSS-ului și apoi a Federației Ruse. Originala Lada Niva cu 3 uși este poreclită în Rusia Hipopotamul, în timp ce modelul cu 5 uși este poreclit Crocodilul.

În România la acest moment prezenţa producătorului rus este mai mult simbolică. Cu toate acestea doritorii pot comanda o Lada Niva în verisunea de caroserie cu trei portiere cu preţuri care încep de la 9400 euro plus TVA.


 

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE