7 lucruri pe care niciodată nu le faci înaintea unui drum lung cu mașina

Pentru mulți șoferi, o vacanță de vis nu înseamnă câteva ore de zbor cu avionul, cazarea la un hotel și odihnă neîntreruptă pe un șezlong, până la data revenirii spre casă. Călătoriile cu mașina, chiar dacă sunt mai mari și de 1000 de kilometri, pot reprezenta experiențe de neuitat. Deși mai obositor, un astfel de drum reprezintă, pentru un șofer îndrăgostit de condus, o deconectare unică din rutina zilnică. Iar pentru ca un astfel de drum să fie cu adevărat plăcut și considerat o reușită, e important ca fiecare șofer să fie pregătit din toate punctele de vedere.

 

7 lucruri pe care niciodată nu le faci înaintea unui drum lung cu mașina:

 

  1. Nu îți iei o cheie de rezervă

Este un risc pe care mulți șoferi și-l asumă înaintea unui drum lung. Cheia de rezervă a mașinii ar trebui să stea mereu în buzunarul șoferului, pentru că oricând se poate trezi în situația extrem de neplăcută în care ar putea rămâne încuiat pe dinafară. Tocmai din acest motiv sfatul nostru este să faci acest minimum de efort de a mai lua o cheie la drum. Chiar dacă nu o vei folosi, măcar vei sta relaxat din acest punct de vedere pe tot parcursul vacanței.

 

  1. Uiți să te folosești de cel mai bun asistent de vacanță

Unele drumuri sunt cu adevărat spectaculoase, fie că îți plac serpentinele sau șoselele întinse pe o coastă. Pentru astfel de vacanțe cu peisaje remarcabile, asigură-te că te vei folosi de cel mai bun asistent de vacanță pentru mașina ta. Poți echipa automobilul cu camere video pentru sporturi extreme, care vor surprinde în cel mai mic detaliu cele mai frumoase peisaje prin care vei trece în vacanță. Va fi o plăcere să revezi aceste imagini odată ce ai revenit acasă și ai intrat în clasica melancolie provocată de orice vacanță încheiată.

 

  1. Lași GPS-ul să fie singurul tău ghid

GPS-ul ar trebui să fie primul tău ghid de vacanță, dar în niciun caz unicul. Asigură-te de fiecare dată că ai luat cu tine o hartă fizică a locurilor unde urmează să călătorești. Este cea mai sigură metodă de a nu te rătăci, atunci când tehnologia te va lăsa sau te va îndruma greșit.

 

  1. Nu verifici benzinăriile de pe traseu

Fă-ți un calcul clar de combustibil înainte de a pleca de acasă și verifică mereu ce benzinării ai pe traseu. Poți avea surpriza neplăcută de a traversa șosele care sunt încă în construcție, iar benzinăriile adiacente nu au fost încă deschise. În niciun caz nu vrei să faci celebra pană a prostului’ tocmai într-o vacanță.

 

  1. Gustări, apă și o geantă frigorifică

Nu te baza niciodată că vei mânca odată ce ai ajuns la destinație. Cel mai sigur lucru, pentru confortul tuturor celor din mașină, este să ai mereu o geantă frigorifică în care să pui apă și gustări de drum.

 

  1. Nu iei niciodată pături și măcar un sac de dormit în mașină

Pentru situații extreme, în care ai probleme cu mașina sau cazarea, este bine să ai la îndemână soluții de acest fel. Sunt șanse minime să ai vreodată nevoie de ele, mai puțin în cazul în care îți place să călătorești iarna sau în perioadele în care vremea nu este foarte prietenoasă.

 

  1. Nu îți verifici trusa medicală

Trusa medicală a mașinii trebuie mereu să fie la zi și completată cu lucruri necesare, de la alcool medicinal, bandaje și chiar și medicamente de stomac, alergii, dureri de cap sau de măsea.

 

Sursă foto: Shutterstock / Copyright: Amphon Jindawatthana

Adaugă un comentariu