Echipa formată din pilotul Adi Teslovan și copilotul Vajk Imre Cseh s-a aflat la startul primei etape din Campionatul Național de Raliuri 2020. Iată primele impresii!
Citește și:
Cristiana Oprea revine la start la Raliul Argeșului 2020
Cupa Dacia 2020: 13 echipaje înscrise în Raliul Argeșului
10 femei înscrise la startul Raliului Argeșului 2020
Prima etapă a Campionatului Național de Raliuri a fost un carusel de emoții pentru pilotul Adi Teslovan, care a luat startul alături de Vajk Imre Cseh într-un Citroen C3 la Clasa RC3: bucuria debutului sezonului competițional a fost umbrită de o defecțiune costisitoare. Însă asta nu diminuează entuziasmul cu care este privită etapa următoare!
„Suntem fericiți că am putut fi la startul noului sezon, a fost o pauză foarte lungă, nouă luni este foarte mult. Evoluția noastră nu a fost cea mai bună în acest weekend, o pană de cauciuc pe ultima probă specială a raliului ne-a privat de un loc pe podium în clasamentul automobilelor cu două roți motrice.’, a declarat Adi Teslovan, care s-a clasat pe locul 2 la clasa RC3.
„Așteptăm cu nerăbdare etapa de la Brașov-Harghita, etape comune ce se vor desfășura în cele două județe vecine. Aceasta va fi o nouă premieră pentru campionatul național, deci suntem și noi curioși de ce va urma și cum vor fi probele’, a completat acesta.