BMW Motorrad intră în segmentul cruiserelor cu noul R 18, care dispune de cel mai mare motor boxer realizat vreodată de bavarezi cu o capacitate de 1.802 cmc.
Partea principală a ciclisticii noului R 18 este cadrul din ţeavă de oţel de tip dublu leagăn. Precum legendarul BMW R 5, bascula – cu un design similar – înconjoară transmisia cu arbore într-un stil autentic, prin îmbinări cu şurub.
Elementele suspensiei noului BMW R 18 renunţă voit la opţiunile de reglaj electronic. În locul acestora, o furcă telescopică şi un monoamortizor montat central cu acţiune progresivă şi pretensionare reglabilă asigură controlul mişcării roţilor şi un confort foarte bun al suspensiei.
Motorul boxer de 1.802 cmc dezvoltă 91 CP la 4.750 rpm și un cuplu maxim de 158 Nm la 3.000 rpm. R 18 oferă trei moduri de pilotaj standard: „Rain’, „Roll’ şi „Rock’, pentru a se putea adapta condițiilor de rulare.
Noua motocicletă BMW R18 pleacă de la 17.495 de dolari pe piața din Statele Unite ale Americii.