Renault Captur la testele Auto Bild România

vezi galeria foto

Noul Renault Captur are la bază platforma lui Clio și vine la pachet cu o selecție bogată de sisteme de asistență și noi tehnologii.


Noua generaţie este mai lungă (4,23 m sau +11 cm) și are un ampatamentul mărit (2,63 m sau +2 cm). Volumul portbagajului este mărit la 536 litri (mulțumită banchetei culisante), pe lângă cei 27 de litri de depozitare interioară.

Farurile cu tehnologie LED sunt disponibile încă de la primul nivel de echipare și păstrează semnătura luminoasă în forma literei C, așa cum ne-au obișnuit francezii de la Renault.

Clienții pot opta pentru una din cele 11 culori pentru caroserie, 4 culori de plafon contrastante și 3 pachete de personalizare externă. În total, există 90 de combinații optice posibile.


Calitatea percepută a interiorului a crescut considerabil față de generația anterioară. Planșa de bord a fost complet redesenată și dispune de mai multe materiale moi la atingere, în timp ce unitatea media a primit sistemul Renault Easy Link și un ecran generos cu diagonala de 9,3 inchi.

Gama propulsoarelor include motorizările pe benzină TCe 100 (100 CP și 160 Nm), TCe 130 GPF (130 cp și 240 Nm) şi TCe 155 GPF (155 CP și 270 Nm). Motorul diesel 1.5 Blue dCi este disponibil în versiunile de 95 CP / 240 Nm și 115 CP/260 Nm. TCe 100 poate configurat alături de o cutie de viteze manuală cu 5 trepte, așa cum este și mașina din imagini.


TCe 130 GPF poate fi configurat cu o cutie de viteze manuală cu 6 trepte sau cu o cutie de viteze automată cu dublă ambreiaj cu 7 trepte, iar TCe 155 GPF doar cu cutia de viteze automată cu dublu ambreiaj.

Renault Captur va fi oferit și într-o versiune plug-in hibrid (E-Tech Plug-in). Sistemul este compus dintr-un propulsor aspirat pe benzină de 1,6 litri şi două motoare electrice. Acumulatorul are o capacitate de 9,8 kWh și poate oferi o autonomie de maximum 65 de kilometri în condiții de trafic urban.


Testul nostru integral cu Renault Captur va putea fi citit în numărul 6/2020 al revistei Auto Bild România.

CITEȘTE ARTICOLE SIMILARE