(P) Cu scule auto potrivite, faci față oricărei probleme apărute la drum!

Indiferent de modelul de autoturism pe care îl deține, orice șofer știe că la drum pot să apară unele probleme. Tocmai de aceea, conducătorii auto experimentați au mereu la îndemână o trusă cu câteva scule auto de bază, care le permit să se descurce în situații diverse, precum schimbarea unor componente și accesorii sau chiar efectuarea unor reparații minore, cel puțin până când ajung cu mașina la un service.

 

Împrejurările în care te vei felicita că ai în portbagaj scule auto.

Printre problemele care pot să apară la un drum îndelungat se află pana de cauciuc, pentru rezolvarea căreia ai nevoie de mai multe unelte corespunzătoare. Este vorba despre un cric, cheile potrivite pentru șuruburile de la roți, o șurubelniță sau, și mai bine, un aparat electric de înșurubat. Cu ajutorul acestora, vei reuși să înlocuiești fără probleme cauciucurile chiar și dacă nu ai abilități tehnice deosebite sau vreo experiență în domeniu.

La fel de banale și de frecvente sunt și problemele cu farurile sau cu orice altă parte a sistemului electric. Însă schimbarea uni bec nu este atât de ușoară precum pare dacă nu ești înzestrat corespunzător, deoarece chiar și accesul la acesta devine problematic în lipsa sculelor necesare. Instrumentele de diagnoză nu trebuie să îți lipsească nici ele, pentru a te asigura că ai identificat corect problema și că vei lua măsurile corespunzătoare.

Dacă sistemul de răcire nu funcționează în mod corespunzător, se ajunge la supraîncălzirea motorului, ceea ce cu siguranță nu îți dorești pe termen lung. Prin urmare, pentru a interveni rapid vei avea nevoie, de asemenea, de scule auto, precum o cheie pentru rezervorul cu lichid de răcire sau un scut termic.

Periodic, chiar și în cazul mașinilor care funcționează impecabil, devine necesară verificarea nivelului de ulei și, în funcție de constatări, completarea sau înlocuirea acestei substanțe. La fel stau lucrurile și cu lichidul de frână sau cu antigelul. Acumulatorii auto sunt la rândul lor înlocuiți după un interval de timp cuprins de regulă între 3 și 5 ani. În toate aceste cazuri, ai nevoie cel puțin de diferite tipuri de chei, șurubelnițe și cabluri de pornire.

Tipurile de scule auto necesare cel mai frecvent

Un anumit tip de cheie auto este necesar aproape în fiecare situație în care se întâmplă ceva neprevăzut la drum. Este vorba despre chei fixe, inelare sau tubulare, fiecare dintre ele concepută pentru rezolvarea unor sarcini specifice, de exemplu pentru a avea acces la șuruburile aflate în poziții incomode și greu de manevrat cu alte instrumente.

La fel de des ai nevoie și de aparate electrice cu funcțiile de înșurubare și îngăurire sau cel puțin de o șurubelniță clasică și un patent. Ciocanul de lipit se dovedește și el necesar în numeroase împrejurări, îndeosebi pentru efectuarea unor reparații provizorii.

Completează-ți trusa și cu testere de tensiune pentru problemele de natură electrică, cu fire și agrafe din sârmă, precum și cu cleștii care îți vor permite să le îndoi sau să le tai, obținând dimensiunile potrivite!

Dacă în trusa ta cu scule auto se află toate aceste elemente de bază de la Automag, vei reuși să rezolvi toate problemele apărute la drum, cel puțin până când ajungi la un service auto profesionist!

Adaugă un comentariu