Pot exista o serie de cauze care pot duce la defecțiuni ale rulmenților, însă dacă nu ne pricepem foarte bine la mașini, este mai dificil a pune un diagnostic precis. Cu toate acestea, există câteva semne care ne pot da de înțeles că este momentul să facem o vizită mecanicului auto.
Trăim într-o lume în care depindem de soluțiile de mobilitate mai mult ca oricând. Nu avem nevoie decât de un simplu exercițiu de imaginație pentru a realiza cât de multă dinamică există în stilul de viață modern. Iar atunci când vorbim despre mobilitate, mașinile ocupă cu siguranță un loc de cinste. De ce? Pentru că ne sunt la îndemână și ne oferă de fiecare dată tot confortul de care avem nevoie. La fel ca în situația altor obiecte, anumite componente ale mașinii pot ceda în timp, ceea ce ne pune automat în situația de a le remedia sau înlocui. Printre aceste componente se numără și clasicii rulmenți auto, componente supuse constant unui grad de uzură intens, dar fără de care mașinile noastre nu ar putea funcționa în parametri optimi.
Mai precis, rulmenții sunt componente esențiale ale sistemului de suspensie și direcție, astfel că orice defecțiune de la nivelul acestora, va fi resimțită în performanțele mașinii. Pot exista o serie de cauze care pot duce la defecțiuni ale rulmenților, însă dacă nu ne pricepem foarte bine la mașini, este mai dificil a pune un diagnostic precis. Cu toate acestea, există câteva semne care ne pot da de înțeles că este momentul să facem o vizită mecanicului auto.
Cauze frecvente ce pot duce la defecțiunea unui set de rulmenți auto
Într-o primă etapă este foarte important a avea în vedere faptul că un set de rulmenți auto sunt componente supuse constant unui grad de uzură intens, astfel că mai devreme sau mai târziu vor ceda. Așadar, uzura normală reprezintă o primă cauză și una dintre cele mai comune care pot duce la defecțiunea rulmenților auto. Este totuși important de menționat faptul că durata de viață a rulmenților este puternic influențată de stilul de condus. În general, durata medie de viață a unui rulment este între 100.000 – 150.000 de Km.
Uzura normală
Stilul de condus: Stilul de condus este un factor care poate influența semnificativ durata de viața a unui set de rulmenți auto. Un stil de condus agresiv, cu accelerări și frânări bruște va pune o presiune intensă pe rulmenți, ceea ce inevitabil va duce la o uzură prematură a acestora. Pentru a evita această situație, este recomandat să adopți un stil de condus preventiv, care nu doar că va prelungi durata de viața a unor rulmenți auto, însă constituie și o conduită responsabilă pe șosele.
Condiții de drum neprielnice: Drumurile accidentate, cu multiple gropi și denivelări constituie de asemenea o cauză ce poate duce la deteriorarea rulmenților mai devreme decât ne-am propus. Vibrațiile excesive pe care acestea le produc reprezintă cauza principală care duce la defecțiunea rulmenților auto.
Tipul vehiculului: Vehiculele mai grele sau cele care transportă frecvent încărcături mari supun rulmenții la o uzură mai mare.
Contaminarea setului de rulmenți auto
În ciuda faptului că rulmenți sunt închiși astfel încât să fie bine protejați de factori externi, uneori anumite substanțe îți pot croi drum către aceștia, contaminând-ui și ducând inevitabil la deteriorare. Murdăria, praful sau chiar și apa pot duce la o deteriorare prematură a setului de rulmenți auto dacă pătrund în interior. Așadar, evită să conduci mașina prin ape mai adânci sau prin noroi atunci când este posibil.
Lubrifierea insuficientă a rulmenților auto
Lipsa lubrifierii rulmenților duce la frecare excesivă și inevitabil la uzura rapidă a rulmenților auto. Totodată, și utilizarea unor lubrifianți de calitate îndoielnică poate duce la o uzură sau chiar deteriorare prematură a rulmenților auto. Așadar, asigură-te că lubrifiezi constant rulmenții, dar și că utilizezi un lubrifiant de calitate în proces.
Semne ale defecțiunii rulmenților
Zgomot
Unul dintre cele mai comune semne ale defecțiunii rulmenților este un zgomot anormal, descris adesea ca:
Scârțâit: Un sunet ascuțit, similar cu cel al frânelor uzate, care poate fi intermitent sau constant.
Bâzâit: Un sunet mai fin, similar cu cel al unui ventilator, care se poate intensifica la virarea roților.
Vibrații
Rulmenții defectați pot provoca vibrații în:
Volan: Simțite în special la viteze mai mari, vibrațiile pot fi percepute ca o trepidație sau o senzație de „bâlbâială’ a volanului.
Podea: Vibrațiile pot fi resimțite în podeaua vehiculului, în special la accelerare sau la frânare.
Importanța rulmenților auto este una de incontestat în ceea ce privește buna funcționare a unui automobil, de aceea este important să ne asigurăm că avem grija de ei în mod corect. Putem face acest lucru atât printr-o conduită potrivită, precum și prin inspecții auto periodice.