(P) Verificarea și reglarea unghiurilor direcției

Unghiurile direcție pot fi afectate în timpul rulării mașinilor de calitatea precară a drumurilor și de eforturile la care vehiculul este supus. Iată cum vă poate afecta acest fenomen și ce trebuie să faceți pentru a-i combate efectele negative.

Ansamblurile suspensiilor mașinilor nu sunt fixe. Unghiurile direcției se pot modifica în timp fie din cauza uzurii componentelor fie din șocuri. Din acest motiv, este recomandabil să verificați periodic dacă au apărut sau nu schimbări în ceea ce privesc aceste reglaje. Deseori abaterile apar atât de lent încât rareori le puteți sesiza. În schimb anvelopele și celelalte componente mecanice ale trenului de rulare da. Iată, în primul rând care sunt principalele efecte negative.

Anvelopele oferă cele mai bune performanțe atunci când calcă perpendicular pe suprafața de rulare. Pentru aceasta, unghiul de cădere trebuie să fie de 90 de grade. Din cauze de uzuri mecanice sau dereglări, acestea pot ajunge să calce fie mai spre interior fie mai spre exteriorul căii de rulare a pneului, conducând la uzuri premature și la scădere a aderenței. Reglarea acestui unghi se poate realiza cu aparatură specializată și cu personal calificat, pregătit special pentru efectuarea acestei operațiuni. Atunci când roțile nu calcă perpendicular pe suprafața de rulare, cu toată calea de rulare a anvelopei, aderența scade simțitor. Având o aderență scăzută, mașinii îi va fi mai greu să abordeze virajele, să accelereze sau să frâneze. Partea bună este că o dereglarea acestora este ușor de sesizat, anvelopele emițând un șuierat la viraje, chiar și la viteze mici. Nu trebuie neapărat să se audă în ambele direcții de deplasare (stânga sau dreapta) ci este suficient să se audă într-un singur sens. Iar asta ar trebui să vă dea un semnal că trebuie să vă programați la o verificare și eventuală reglare.

Un al doilea element foarte important este dat de paralelismul roților. Acesta se definește ca fiind unghiul format de roțile de pe aceeași punte. Dacă distanța dintre centrele căii de rulare a părților din față a roților este mai mică decât în partea diametral opusă, vom avea de a face cu un unghi închis. Dacă, în schimb, vom avea parte de o distanță mai mare între centrele căilor de rulare a părților din față a roților față de partea diametral opusă, vom avea de a face cu un unghi deschis. În funcție de mașină aceste abateri de la un paralelism perfect este perfect normal.

În general, autoturismele cu tracțiune față vor avea un unghi ușor deschis, în timp ce autovehiculele cu propulsie (tracțiune spate) vor avea, în general, un unghi ușor închis. Dacă veți apela la un centru specializat pentru verificarea și reglarea unghiurilor direcției, veți putea afla rapid dacă este sau nu cazul să le reglați. Aparaturile moderne, dotate cu senzori laser ce se montează direct pe roțile vehiculelor, vor putea să măsoare cu exactitate orice abatere. Dacă unghiurile sunt prea închise sau prea deschise față de specificațiile producătorului, atunci va crește rezistența la înaintare a mașinii. În consecință, anvelopele se vor uza mai mult și va crește și consumul de carburant. În plus, pot afecta comportamentul rutier și stabilitatea vehiculului atât pe linii drepte cât și în viraje.

Al treilea unghi important este cel de fugă. Acesta poate fi depistat, dacă este foarte mult modificat, și în situații normale de conducere, dar este de preferat să nu ajungeți în acea situație. Unghiul de fugă este dat de înclinarea axului de rotire a roților în plan orizontal (stânga-dreapta), atunci când virați. În mod normal, la ieșirea dintr-un viraj, mașina are tendința de a-și îndrepta singură roțile directoare. Este suficient să vă deplasați și dacă eliberați volanul, direcția va reveni singură pe poziția zero. În cazul în care nu se întâmplă acest fenomen, atunci unghiul de fugă este afectat. Totuși, utilizând un banc de probe dintr-un service anvelope auto, se va putea constata dacă există un dereglaj cu mult înainte să ajungeți să sesizați de la volan vreo inadvertență.


Chiar dacă la prima vedere nu pare foarte important și poate părea o cheltuială inutilă, verificarea unghiurilor direcției este de preferat a fi făcută la fiecare 10,000 km. De asemenea, dacă aveți roți de dimensiuni diferite pentru vară și pentru iarnă, trebuie să verificați unghiurile direcției atunci când treceți de la un set la altul. Nu uitați că multe mașini moderne au suspensii independente pe ambele punți și, prin urmare, trebuie verificat și aliniamentul roților de pe spate. Unghiurile dereglate duc la uzura prematură a pneurilor (inclusiv anvelope de vară) și la o creștere a consumului de carburant. Prin urmare, dacă nu le reglați, impactul financiar va fi mai mare decât dacă nu le reglați.

taguri
Adaugă un comentariu