DRIVEN LADY – CHAPTER 2

Multe mi s-au aranjat în mod diferit în mintea și sufletul meu după primul Driven Lady. Foarte multe. Mă gândesc că această rearanjare vine și dintr-o anumită înțelegere mai adâncă a vieții, care se întâmplă odată cu experiența acumulată. Însă de la un moment dat, înțelegerea este mult mai rapidă, creșterea este în trepte mult mai mari, mai înalte.

Vederea retrospectivă și anticiparea viitorului se îmbină într-un anume mod care transformă percepția prezentului. Probabil toți am ajuns sau ajungem la un moment dat în acest gen de punct al vieții.

Ideea esențială pe care am realizat-o legat de publicațiile printate este cu atât mai pregnantă și mai clară acum, venită pe nevoia imperativă a oamenilor de a simți ceva fizic, de a vedea ceva real și de a citi ceva printat, ca și contrabalansare a trendului pandemic al ecranelor și online-ului. Revista printată înglobează oameni și poveștile lor, ideile lor, aspirațiile lor, reprezintă, de fapt, o radiografie realizată la momentul 0 al vieții acestora. Radiografie care va rămâne în istorie – o frântură de noi înșine surprinsă ca o fotografie. Ea are culoare, textură, umbre, lumină, mesaj. Și ce poate fi mai satisfăcător decât să știi că lași ceva în urma ta care poate, pentru o persoană care răsfoiește și citește, va însemna ceva?

Mesajul Driven Lady este simplu și clar: femeile sunt culoarea vieții, bărbații sunt cadrele, ramele și pânza pe care aceste culori se exprimă. Una fără alta nu se poate și orice extremă care se depărtează de echilibru nu e ce trebuie pe termen lung. Driven Lady aduce poveștile femeilor aproape de alte femei care se pot regăsi, inspira sau lua o bucățică necesară. În același timp, Driven Lady vorbește și bărbaților, care poate vor cunoaște mai multe laturi ale noastre, ne vor înțelege mai bine, ne vor susține și vor înțelege că de la noi se încarcă și ei cu inspirație și energie. Și așa se învârt lucrurile în lume.

Îmi doresc ca fiecare Driven Lady să fie o sursă de inspirație pentru a ne face nouă înșine o viață mai bună, în care să nu mai fim consumați de trecut, dar nici de viitor, în care să ne definim și să ne înțelegem valoarea. Și să o valorificăm fără să dăunăm celorlalți, dar să îi susținem prin modul nostru de a fi pentru ca și ei, la rândul lor, să se valorifice pe deplin.

Cele bune,
Cornelia

Adaugă un comentariu