Timp de șase zile, Bucureștiul devine capitala internațională a tehnologiei. Între 14 și 19 iunie, are loc cea de-a 6-a ediție a Bucharest Tech Week, cel mai amplu festival de tehnologie și inovație din Europa Centrală și de Est, ce revine după doi ani cu evenimente live, în format fizic.
La această ediție, festivalul reunește peste 100 de speakeri și experți internaționali și locali în tehnologie, 1.200 de profesioniști din diverse domenii și verticale de afaceri și peste 70 de companii ce își vor prezenta produsele și serviciile celor peste 25.000 de pasionați de tehnologie.
Programul Bucharest Tech Week este structurat în cele două componente, șase conferințe de business și Tech Expo, expoziția de tehnologie dedicată publicului larg.
Trei zile de tehnologie live pentru publicul larg, la Tech Expo.
Ultimele zile de Bucharest Tech Week sunt marcate prin desfășurarea între 17 și 19 iunie, în Piața Constituției, a Tech Expo. Accesul la singura expoziție de tehnologie din Europa Centrală și de Est dedicată publicului larg este gratuit, însă înregistrarea la eveniment, pe site-ul oficial, este obligatorie.
La Tech Expo, cel mai mare eveniment B2C din ecosistemul tehnologic autohton, iubitorii de tehnologie pot vedea și interacționa cu cele mai noi produse și soluții tech prezentate de companii locale și internaţionale.
Pe lângă cele peste 70 de standuri cu gadget-uri, vehicule electrice, accesorii smart, produse și sisteme smart home și smart living, smartphone-uri, laptop-uri, tablete, gadget-uri, roboți sau drone, în premieră, va fi amenajată o scenă unde vor avea loc paneluri de discuții, prezentări, demonstrații, unboxing-uri și sesiuni de gaming. Programul la scenă este împărțit pe zile, astfel: vineri, Tech Stage (tehnologii IT și digitalizare), sâmbătă, Gaming Stage (jocuri video) și duminică, The Future Stage (dispozitive, gadget-uri și aplicații de lifestyle și business).
Deschiderea oficială a expoziției are loc sâmbătă, 17 iunie, ora 14.00, în prezența Viceprimarului Municipiului București, Stelian Bujduveanu, a Vicepreședintelui Autorității pentru Digitalizarea României, Dragoș Tohănean, a Secretarului de Stat de la Ministerul Educației, Sorin Ion, și a reprezentanților organizatorului Universum Expo și companiilor partenere, Cognizant Softvision și BOSCH.
Aceasta este urmată de un panel cu participarea reprezentanților Primăriei Generale și ai primăriilor de sector, pe cea mai importantă temă pentru o capitală de secol XXI, a unei țări U.E., Digitalizarea orașului: propuneri, obstacole, soluții’. Panelul va fi moderat de către Eduard Dumitrașcu, Președintele Asociației Române pentru Smart City.
De asemenea, în cadrul expoziției va fi prezentat Momentum, primul supercar complet electric dezvoltat integral în România de compania CryptoDATA Tech.
Zilele Tech Expo se remarcă printr-o serie de prezentări de tehnologii concepute să ne ofere un stil de viață confortabil și sigur, mai ales în timpul petrecut la volan. În acest sens, la standul Centrul de inginerie BOSCH’, vizitatorii vor avea ocazia să experimenteze tehnologii de ultima generație, create pentru asistența șoferului la volan, conducere automatizată sau pentru stații de încărcare mașini electrice.
Brașovenii de la Skywell și Allview prezintă modelul de mașina Skywell ET5, primul SUV full electric, care îmbina tehnologia Skyworth cu inovația din ultimii 10 ani a industriei auto.
Din zona vehiculelor electrice nu vor lipsi trotinetele electrice cu design dinamic și ușor de utilizat, aduse de cei de la evoMAG. Acestea vor putea fi testate gratuit de participanții la expoziție.
Test Drive cu cele mai noi modele de mașini electrice și hibride
Toți pasionații de automobile pot testa în cadrul Tech Expo cele mai noi modele de mașini electrice: Fiat 500e, Jeep Compass, Jeep Renegade, Mazda MX-30, Renault Captur. Test Drive-ul se face doar cu programare oficială pe site.
În cele trei zile de eveniment publicul va putea admira, dar și testa, alături de un pilot profesionist, o mașină Tesla de curse.