Lada a expus noul XCode Concept în cadrul Salonului Auto de la Moscova. Prototipul va servi drept inspirație pentru un viitor model de serie, însă altceva ne-a frapat pe noi: designul.
Dacă până acum eram obișnuiți ca Lada să producă modele cu un look specific vehiculelor sovietice de acum mulți ani, XCode Concept nu preia această regulă. Zona frontală este masivă și are un look modern.
Grila de dimensiuni generoase și caroseria care formează litera X sunt doar câteva dintre elementele estetice speciale. În plus, blocurile optice au și ele o semnătură luminoasă tot sub forma literei X. Aceeași temă a fost utilizată și pe partea laterală a conceptului.
În zona posterioară am remarcat un eleron discret, un sistem de evacuare cu terminații duble și aceleași linii ascuțite.
Pentru moment, oficialii Lada nu au spus prea multe despre XCode. Totuși, versiunea de serie ar putea sosi cu un motor turbo pe benzină și cu un sistem de tracțiune integrală.
Via | Carscoops