Scuderia Ferrari este într-una dintre cele mai slabe perioade din istoria sa. Echipa de la Maranello a trecut prin dominația celor de la Renault, apoi de la Red Bull, iar acum asistă la victoriile pe linie ale celor de la Mercedes.
La începutul sezonului actual Scuderia Ferrari avea așteptări ridicate, mai ales că se părea că monopostul este foarte competitiv. Rezultatul? Nicio victorie în 2016. Tradițional, echipa de Formula 1 a avut mereu buget aproape neliminat, însă lucrurile sunt pe care să se schimbe. Recent, Sergio Marchionne, cel care conduce destinele întregului grup FCA, a declarat că a oferit tot ceea ce echipa a avut nevoie pentru a se obține rezultate, dar acum nu vrea să mai investească nimic pentru că nu vede rezultate. Echipa va avea în continuare viitorul asigurat, însă fără cheltuieli care nu se pot justifica prin rezultate.
Cred că am plătit cu vârf îndesat pentru monopostul din 2016. Nu voi mai repeta aceeași greșeală în 2017.
Marchionne a menționat, de asemenea, că structura organizatorică a fost una problematică, dar că aceasta s-a schimbat, iar acum trebuie avută răbdare pentru a vedea rezultatele. Vom vedea cât de bine ne-am descurcat atunci când mașina va începe să concureze în sezonul 2017. Deși anul acesta Ferrari intenționa să lupte la titlul mondial atât la piloți, cât și la echipe, a fost surclasată de Mercedes, dar și de Red Bull, care a progresat enorm în a doua parte a sezonului.