McLaren Sabre este produs în doar 15 exemplare, fiecare făcute la comandă de către departamentul McLaren Special Operations.
Citește și:
Cum ar arăta camioanele dacă ar fi produse de Ferrari, Lamborghini sau McLaren
El este, probabil, cel mai bătrân proprietar de McLaren 720S din lume
Novitec a mai pus câțiva cai-putere peste cei 800 ai lui McLaren Senna
McLaren Beverly Hills, dealer autorizat al modelelor producătorului britanic, a publicat primele imagini și informații cu Sabre, cel mai recent produs McLaren. Acest model, produs în doar 15 exemplare, va fi comercializat exclusiv în Statele Unite ale Americii. Prețul nu a fost dat publicității.
Fiecare dintre cele 15 exemplare va fi unic în felul său, croit la comandă chiar de către departamentul McLaren Special Operations — experți atunci când vine vorba de personalizarea produselor McLaren.
Spre deosebire de Senna — pe a cărui platformă este Sabre construit —, noul hypercar este un pic mai puternic: are 835 de cai-putere și 800 de Newtoni-metru, devenind astfel cel mai puternic McLaren cu V8 din istoria producătorului. Cifrele de performanță nu au fost declarate, însă ca referință amintim ce poate să facă Senna (care are 800 de cai-putere): 0-100 km/h în 2,8 secunde, viteză maximă de 335 km/h. Sabre este o idee mai rapid: 350 km/h.
Primul model a fost deja livrat la client, celelalte exemplare fiind programate pentru livrare pe parcursul anului următor.