Mergem la Dakar! Conceptul Sandrider este răspunsul Dacia la provocarea celui mai dur rally-raid al lumii

Anul acesta, Dacia este pusă pe fapte mari și ne oferă surpriză după surpriză. După prezentarea lui Duster III, a venit vremea unui nou Spring și a acestui prototip rally-raid, Sandrider, iar în toamnă vom vedea materializarea la serie a conceptului Bigster, cel mai mare și mai scump model al mărcii românești.

Angular până la cele mai mici detalii, designul exprimă încrederea și siguranța unui vehicul de luptă.

 

Ca parte a noii imagini de marcă Dacia, Sandrider întruchipează perfect aspirațiile brandului și merge chiar mai departe, acolo unde nimeni nu s-ar fi gândit în urmă cu doar câțiva ani.

Prototipul Sandrider este conceput pornind de la ideile care au stat și la baza lui Manifesto, ambele fiind dezvoltate în paralel. În cazul primului, avem de a face cu un vehicul special conceput pentru categoria Ultimate T+ din cadrul W2RC (Campionatul Mondial de Rally-Raid), cu ajutorul specialiștilor grupului Renault și cei ai companiei britanice Prodrive, a cărei experiență în motorsport este legendară.

Jantele de aluminiu de 17 inchi au gume speciale BF Goodrich de 37 de inchi.

 

Prototipul Sandrider exploatează la maximum reglementările categoriei amintite, mizând pe greutatea redusă (cu 15 kg mai puțin decât vehiculele concurente) și implicarea echipajelor încă din faza de concepție și dezvoltare, piloții împărțind experiența lor echipei de design, în cadrul unor ședințe de lucru cu realitate virtuală.

Designul complex, cu forme exclusiv angulare, este tipic formal buggy-urilor de rally-raid, dar detaliile specifice respectă perfect noua identitate Dacia.

 

Designul esențial și cool a urmărit eliminarea oricăror elemente și panouri de caroserie neesențiale, fiind strict axat pe necesități și lipsa elementelor decorative. Caroseria a fost desenată pentru a asigura vizibilitate excelentă, cu capota scurtă și partea superioară a bordului îmbrăcată cu material antireflectorizant. Stilul robust și outdoor vine să sublinieze caracterul mașinii și asigură silueta perfect adaptată condițiilor extrem de dificile pe care Sandrider le va avea de înfruntat în competițiile de rally-raid, mai ales în ultradificilul Dakar, cea mai complexă și solicitantă probă a sportului motorizat la nivel mondial.

Interesant și inovator, instrumentarul de bord este configurat modular pentru a putea fi personalizat și poziționat conform dorințelor fiecărui pilot.

 

Vehiculul beneficiază de un șasiu tubular ranforsat, planșeu și bare de protecție consolidate, caroserie din fibră de carbon precum și suspensii cu braț dublu și transmisie 4×4 adaptate constrângerilor extreme ale acestor competiții. Un sistem electric inovator de înaltă tensiune permite menținerea tuturor accesoriilor de la bord la putere optimă, în orice condiții. Astfel, răcirea motorului va fi asigurată chiar și când acesta funcționează în regim maxim la viteze mici, la trecerea peste dunele de nisip.

Pavilionul lui Sandrider are o formă octogonală neconvențională. Gri deschis și închis, roșu coray, alb și negru sunt culorile pe care Dacia le adoptă pentru acest vehicul.

 

Scaunele Sabelt sunt îmbrăcate într-un material special, antibacterian, care reglează umiditatea, iar roțile de rezervă sunt fixate în locașuri laterale, în spatele ușilor putând fi extrase și manipulate ușor și rapid. În aceeași logică, echipajul beneficiază de acces facil la uneltele necesare în caz de nevoie, acestea fiind mereu la îndemână. Prezoanele roților sunt magnetice, și, prin aplicarea pe o placă metalică se evită pierderea lor în nisip la înlocuirea anvelopelor, un nou exemplu de ingeniozitate specifică mărcii Dacia. Sandrider va fi echipat cu anvelope BF Goodrich de nouă generație, care oferă o aderență optimă pe orice tip de teren, cu rezistență maximă la loviri și perforații.

Din orice unghi l-ai privi, buggy-ul Dacia are alura unui vehicul marțian. În aceste fotografii ajută și peisajul generat 3D.

 

Abordarea eco-smart vine în întâmpinarea cerințelor organizatorilor Dakar, în ideea de sustenabilitate, astfel mașina va utiliza carburant sintetic produs de Aramco prin combinarea hidrogenului regenerabil cu CO2 captat, rezultând un combustibil eficient cu emisii scăzute de carbon. Aerodinamica, intens studiată, diminuează cu 10% rezistența la înaintare și cu 40% portanța, prin comparatie cu competiția. Sandrider dispune de prize laterale mari pentru răcirea puternicului V6, iar temperatura scăzută în cabină este menținută prin aportul pigmenților antiinfraroșu integrați direct în  carbonul panourilor caroseriei (inovație patentată Dacia).

Caroseria angulară tip pick-up închis, cu roțile poziționate la extremități, are trei eleroane, două pe plafon,față/spate și unul deasupra capotei frontale și a farurilor, plus degajări lateral spate pentru roțile de rezervă.

 

Raliul Marocului, 5-11 octombrie, va consemna prima cursă a lui Sandrider, care va partcipa pe întreg sezonul W2RC 2025, echipa Dacia fiind compusă din trei echipaje, conduse de Sébastien Loeb (de nouă ori campion mondial de raliuri, cel mai titrat pilot al lumii și considerat cel mai bun al tuturor timpurilor), Cristina Gutiérrez Herrero (prima femeie pilot finalistă la Dakar, categoria auto și câștigătoare a categoriei Challenger, plus câștigîtoarea Cupei Mondiale de Raliuri Cross-Country). Nasser al-Attiyah, cvintuplu câștigător al Cupei Mondiale de Raliu off-road și dublu câștigător al Campionatului Mondial de Rally-Raid, o adevărată legendă a raliului Dakar, a câștigat de cinci ori această  etapă a W2RC, s-a alăturat și el echipei The Sandriders, alcătuind astfel probabil cea mai redutabilă galerie de piloți ai unui team angrenat în marele Dakar.

Go Dacia! Go Sandriders!

Emblema Dacia Link poziționată central vertical și un singur far suplimentar în stânga. Deasupra scutului avem și sigla celor de la Prodrive.

 

Design similar cu Manifesto Concept 2022

Deoarece au fost concepute împreună, conceptul Manifesto și prototipul Sandrider au foarte multe similitudini de design, dar dimensiuni diferite, mașina de competiții fiind ceva mai mare. Deși la vremea prezentării lui Manifesto, în toamna lui 2022, Dacia spunea că acest concept va rămâne doar un studiu tip laborator pentru diferite soluții tehnice și de design dedicate viitorului, iată că acum vedem o primă materializare directă a ideilor prezentate atunci, un pas mai departe și mai curajos decăt cel reprezentat de Starkle, materialul inovator prezentat odată cu Manifesto și intrat deja în producția de serie odată cu noua generație Duster, care își va începe cariera comercială în această primăvară.

Verdict

Dacia pare că merge la victorie! Cu materialul de concurs extrem de performant și bine pregătit prin aportul celor de la Prodrive și Aramco, plus echipa de piloți de top, obiectivul declarat este să livreze rezultate foarte bune încă din start și câștigarea Dakarului, ceea ce ar fi o lovitură de imagine fabuloasă pentru constructorul român. Ideea în sine a participării în competițiile de rally-raid este una genială, perfect compatibilă cu noua identitate a mărcii.

Echipa The Sandriders: sus central Denis Le Vot, flancat de cei de la Aramco și Prodrive, echipajul Cristina Gutiérrez Herrero/ Pablo Moreno Huete (stânga), Sébastien Loeb/ Fabian Lurquin (dreapta) și jos Nasser al-Attiyah/ Mathieu Baumel.

 

Date tehnice Dacia Sandrider

Motor V6, 3 l, biturbo

Putere mximă 359 CP

Transmisie 4×4, cutie secvențială cu 6 trepte

L/l/î 4.140/2.290/1.810 mm

Ampatament 3.000 mm

Console f/s 590/550 mm

Categorie FIA Ultimate T1+

Adaugă un comentariu