MINI Clubman are de astăzi și o versiune cu tracțiune integrală

MINI a anunțat că începând de astăzi, fanii lui Clubman pot comanda și versiunea cu tracțiune integrală. Botezată All4, aceasta va funcționa în tandem cu sistem de control dinamic al stabilității și promite să ofere o distribuție mult mai bună a cuplului motor în funcție de situațiile înregistrate.

În afara îmbunătățirii tracțiunii, sistemul va avea un rol important și în agilitatea din timpul accelerărilor și în viraje.

 

mini clubman all4 (142)

Sistemul de tracțiune integrală All4 va fi disponibil pe versiunile MINI Cooper S Clubman și MINI Cooper SD Clubman. Prima versiune se bucură de un motor de 2,0 litri capabil să ofere 192 CP la 5.000 rpm și 280 Nm (300 Nm – overboost) începând cu 1.250 rpm. În aceste condiții, accelerația de la 0 la 100 km/h are loc în 7 secunde (6,9 secunde cu transmisia automată).

Citește și: MINI Clubman – Poze și detalii oficiale cu noua generație

MINI Cooper SD Clubman All4 este echipat cu un motor de 2,0 litri diesel care produce 190 CP la 4.000 rpm și un cuplu de 400 Nm între 1.750 și 2.500 rpm. Acceelerația de la 0 la 100 km/h are loc în 7,2 secunde, iar viteza maximă se oprește în dreptul valorii de 222 km/h.

Adaugă un comentariu