Premierele Bentley din cadrul Concursului de Eleganță de la Pebble Beach

Bentley a pregătit trei premiere pentru Concursul de Eleganță de la Pebble Beach. Britanicii vor aduce în fața publicului din SUA noul Mulsanne Extended Wheelbase, noul Flying Spur V8 S și noul Continental GT Speed Black Edition. De asemenea, Bentley s-a gândit și la partea practică a lui Bentayga, motiv pentru care a pregătit un cârlig de remorcare. Iar ca lucrurile să fie și mai interesante, de acel cârlig, britanicii vor atașa o rulotă Bowlus Road Chief.

Bentley Mulsanne Extended Wheelbase promite o experiență similară zborului cu o aeronavă de lux, în timp ce Flying Spur V8 S a fost gândit pentru a umple spațiul dintre clasicul V8 și versiunea W12. Acesta din urmă oferă un randament mai bun al motorului, o suspensie revizuită și, implicit, o experiență mai precisă în timpul șofatului.

GT Speed Black Edition coupe

„Monterey Auto Week reunește în fiecare an o comunitate extraordinară de clienți și fani entuziaști ai brandului Bentley și este o oportunitate excelentă de a celebra trecutul și prezentul acestui brand emblematic. Ne apropiem cu pași repezi de centenarul Bentley din 2019, iar cele mai noi dintre modelele noastre expuse anul acesta la Pebble Beach reprezintă dovada că ne îndreptăm către un viitor strălucit’, a spus Michael Winkler, Președinte și CEO Bentley.

Adaugă un comentariu