Peugeot a avut un început de an excelent. Podiumul Raliului Dakar 2017 a fost acaparat de piloții Peugeot. Pe primul loc s-a clasat Stephane Peterhansel, francezul obținând astfel victoria cu numărul 13 din raliul Dakar. Peterhansel are șase victorii la clasa moto, restul fiind obținute la clasa moto.
Pe locul doi al clasamentului general a terminat Sebstien Loeb. Dacă anul trecut, francezul s-a văzut nevoit să abandoneze, în 2017, Leob a mers foarte bine, însă nu cât să pună mâna pe titlu. Pe locul trei al clasamentului general a încheiat Cyril Despres.
La clasa moto avem o nouă premieră. Este primul titlu care merge în Marea Britanie și, totodată, prima victorie a lui Sam Sunderland. Pe locul secund al clasei a terminat Matthias Walkner, un alt pilot KTM, în timp ce podiumul a fost completat de Gerard Farres Guell.
Mani Gyenes și Marcel Butuza, cei doi români angrenați în Raliul Dakar 2017 au reușit să termine cu bine toate probele. Gyenes s-a clasat pe locul 17 la general, în timp ce Butuza obține locul 71. Îi felicităm și noi pe cei doi rideri care au dus steagul României în ediția 2017 a Raliului Dakar.
Foto | RedBullContentPool