Skoda Octavia Combi vs Peugeot 308 SW: Cine provoacă pe cine?

Skoda Octavia Combi a beneficiat recent de un facelift. Acum, Peugeot 308 SW provoacă la duel noul model. Care dintre cele două iese învingător?

Este deja banal: la jumătatea ciclului de viață se operează o actualizare a modelului. Este valabil și pentru Skoda Octavia, care se află pe piață din 2013. Actualul facelift i-a adus, printre altele,  o nouă parte frontală, cu faruri duble, blocuri optice spate modificate și altele din categoria „cosmetică. Foarte elegant, dar nici înainte Octavia nu arăta rău, poate că acum este o idee mai serioasă și mai impozantă.

Peugeot 308, care este, de asemenea, produs din 2013, nu are nici el de ce să se rușineze. Chiar și ca break, acesta este o apariție foarte elegantă. Și imediat remarcăm că pachetul de design GT-Line (indisponibil în România, din păcate) i se potrivește foarte bine. Peugeot are stilul său propriu în ceea ce privește designul interiorului. Panoul de instrumente este poziționat, astfel, deasupra volanului îngust. Nouă ne-a plăcut și toți cei care am condus mașina ne-am acomodat fără probleme. Dar nu oricine apreciază această originalitate, așa că mai bine este să testați.

Tipic pentru 308 este și ecranul tactil de 9,7 inchi (serie de la echiparea Active), care permite controlul sistemului de navigație, radioului, computerului de bord și climatizării. Această abordare are ca efect existența unui cockpit curat, fără butoane. Dezavantaj: meniurile complicate.

În cockpitul Skoda s-au operat numai retușuri minore, cum este noua grafică pentru panoul de instrumente. Sistemul de navigație și cel multimedia au fost, de asemenea, actualizate. Mașina de test a fost echipată cu sistemul de navigație Columbus (1.864 de euro) cu ecran tactil de 9,2 inchi și o multitudine de funcții: Apple CarPlay, Android Auto, conexiune pentru telefon, servicii online…

Skoda Octavia Combi vs Peugeot 308 SW

În ceea ce privește oferta de spațiu, Skoda și Peugeot nu sunt foarte diferite în față, dar în spate Octavia este mult mai spațioasă decât 308 – diferență de o clasă. Pe bancheta din spate la Skoda stau confortabil chiar și persoanele foarte înalte. În Peugeot, spațiul este la limită pentru adulți, iar spătarul banchetei este poziționat aproape vertical – destul de inconfortabil. La capitolul portbagaj este aproape remiză, cel puțin în cazul în care bancheta rămâne ridicată, când ambele modele înghit 610 litri de bagaje. Dacă pliezi bancheta, în Octavia Combi încap 1.740 de litri și numai 1.660 de litri în 308 SW – cu două valize mai puțin. În cazul ambelor modele, rabatarea spătarelor asigură o suprafață plană a portbagajului, dar Peugeot oferă o pliere mai inteligentă. Perna banchetei coboară odată cu rabatarea spătarului, oferind o podea perfectă. Egalitate și în cazul sarcinii utile: 480 kg pot fi încărcate în Octavia, 479 kg în Peugeot.

Peugeot este motorizat de unitatea HDi de 2,0 litri/150 CP, cuplată la o cutie de viteze automată cu șase trepte, pe care o recomandăm călduros. Este un diesel puternic, avid de turații, iar cutia automată schimbă treptele lin și rapid. Cu toate acestea, consumul de 6,5 l/100 km este semnificativ mai mare decât cel al Octaviei, care se mulțumește cu 5,9 l/100 km.

Skoda Octavia Combi vs Peugeot 308 SW

Skoda dispune de un diesel TDI cu o cilindree similară, care dezvoltă, de asemenea, 150 CP, precum și de o cutie de viteze cu dublu ambreiaj DSG cu șase trepte. Interacțiunea cu sistemul start&stop nu este cea mai fericită, Octavia smucind frecvent la plecarea de pe loc. Pe șosea, cutia DSG schimbă lin, chiar dacă uneori cam haotic. Motorul diesel de 150 CP pare ceva mai puțin izolat fonic decât, spre exemplu, în cazul lui VW Golf, dar cu toate acestea este mai silențios decât unitatea HDi de la Peugeot. Se turează liber și este plin de temperament, performanțele sunt o idee mai sus decât în cazul lui 308.

După facelift, Octavia este disponibilă și cu trenul de rulare adaptiv DCC (920 de euro în Germania, indisponibil, din păcate, în România). Insonorizarea este sensibil îmbunătățită, suspensia este mai echilibrată.  În materie de costuri, trebuie subliniat că 308 este ceva mai scump decât Octavia, chiar dacă întreținerea este o idee mai ieftină.

Locul 1: Skoda Octavia Combi 2.0 TDI – 564 de puncte
Skoda rulează plină de încredere, este spațioasă, are un portbagaj încăpător și un diesel rapid și economic.

 

 

Finanțare prin Porsche Leasing: avans 4.452 euro fără TVA, rată 217 euro fără TVA

Rata PERFECT LEASING calculată pentru Skoda Octavia Combi 2.0 TDI 150 CP DSG Style, preț 22.260 de euro fără TVA, durată 48 luni, avans 20%, 10.000 km/an, volum finanțat 17.808 euro, dobandă fixă EUR 5,39%, DAE 6,43%, fără asigurare CASCO. Oferta se supune unor termene și condiții.

Locul 2: Peugeot 308 SW HDi 150 – 500 de puncte
Cu adevărat un break elegant cu motor puternic. Dacă ar fi fost ceva mai spațios în spate…

Verdict
Skoda și Peugeot sunt ambele mașini elegante, inteligente și foarte competente. La final, nu există însă dubii: Skoda Octavia Combi este clar înaintea lui Peugeot 308 SW. Skoda cu facelift câștigă din nou, dovedindu-se mai matură și mai practică.

ATENȚIE ȘOFERI! Uite cum se face PARCAREA PERFECTĂ!

Permisele de conducere vor fi primite prin poștă și vor fi livrate gratuit

Ce șofer inconștient! O femeie a fost surprinsă conducându-și Loganul cu bebelușul în brațe

Intersecţia din România care este unică în Europa

Adaugă un comentariu