Șoferi, spuneți adio parcărilor gratuite în centrul Bucureștiului!

Stelian Bujduveanu, viceprimarul Capitalei, a anunțat că nu se va mai putea parca gratuit în centru. În următoarele luni vor fi marcate toate locurile de parcare din interiorul inelului median, zonă în care va exista exclusiv parcare cu plată. În curând, vor exista 30.000 de locuri de parcare marcate în centrul Bucureștiului.

Pentru a facilita taxarea locurilor de parcare, serviciul de parcări va fi digitalizat, iar primele parcometre și bariere automate vor fi implementate din toamnă, ceea ce înseamnă că taxatorii vor fi eliminați treptat.

Compania Municipală de Parking beneficiază în primă fază de o investiție de 26 de milioane de lei, titrează Hotnews.ro. Banii vor fi investiți pe mai multe paliere și etape. Șoferii care nu plătesc după ce parchează pe un astfel de loc vor fi sancționați cu o suprataxă de „aproape 100 de lei”, iar mașina va fi imobilizată prin intermediul unui blocator de roată sau a unei „caracatițe” de parbriz. Sunt vizați aici și șoferii care parchează pe trotuar. Mașinile acestora din urmă vor fi ridicate cu ajutorul Poliției Locale și a Brigăzii Rutiere.

De la plată sunt exceptate în continuare mașinile electrice. Din fericire, acestea vor fi mai ușor de reperat mulțumită plăcuțelor de înmatriculare cu font verde.

La finalul proiectului, nu va mai exista niciun loc în care va putea fi parcată legal și gratuit o mașină în centrul Bucureștiului. Costul parcărilor rămâne de 10 lei pe oră, fiind încurajat astfel transportul în comun.

Din fericire, proiectul include soluții pentru riverani. Autoritățile caută terenuri goale pentru a le autoriza și a le transforma în parcări. De asemenea, va fi micșorat abonamentul anual pentru riverani și va fi apropiat de nivelul sectoarelor.

 

Sursa: Hotnews

Adaugă un comentariu