Impresionantul viaduct de la Tălmăcel se apropie de finalizare

Viaductul de la Tălmăcel face parte din primul lot al autostrazii A1 care leagă orașele Sibiu și Pitești. Primul tronson al acestui drum important, adică o porțiune de 13,17 km (Sibiu-Boița) are șanse să fie deschis circulației chiar anul acesta.

Acest viaduct de autostradă este cel mai mare care se află în acest moment în construcție în România. Are o lungime de 650 de metri și o înălțime de circa 30 de metri. Podul este casetat, are opt deschideri și a fost construit în consolă.

Contractul lucrărilor pentru sectorul Sibiu-Boița a fost semnat de către firma Porr în 2019. Valoarea contractului se ridică la 127 de milioane de euro, iar lucrările efective au început în aprilie 2020. Termenul de execuție este de trei ani, însă lucrările au avansat mai rapid, iar tronsonul de 13 kilometri ar putea fi deschis circulației până la sfârșitul anului. Luna aceasta, lucrările erau completate în proporție de 74%, potrivit datelor furnizate de CNAIR (centralizate de CESTRIN) pentru hotnews.ro.

Totuși, cel mai mare viaduct rutier din România este cel de la Aciliu, construcție ce măsoară 1.100 de metri lungime și are o înălțime de 80 de metri. Circulația a fost permisă pe acest pod începând cu luna decembrie 2013, însă de atunci și până acum, viaductul Aciliu a fost afectat de alunecările de teren în 2015 pentru care a primit reparații majore, inclusiv o bună porțiune a secțiunii autostrăzii de la Orăștie la Sibiu.

Așa se prezintă stadiul actual al lucrărilor pentru Viaductul Tălmăcel:

Sursă foto: YouTube/Ioan Adrian Gica

Adaugă un comentariu