După o asemene vizită, te gândești că lumea are nevoie de un Louvre Auto. Cu o aripă dedicată mărcii Citroën.

Există o comoară într-o zonă industrială de lângă Paris: Muzeul Citroën. Este un muzeu prea puțin cunoscut, cu 400 de exponate – mașini ale personalităților de stat, concepte ca de pe alte planete, variante ale seriilor DS, 2CV sau H. În curând, luminile se vor stinge aici…

Șoferul de taxi este derutat. Un muzeu Citroën? Aici, în suburbiile Parisului? Face un tur suplimentar în sensul giratoriu, apoi abordează ieșirea spre zona industrială. Și iată-l, aici este tezaurul Citroën. Mândrul brand își păstrează colecția de vehicule de peste 100 de ani într-o sală discretă.

 

Este un loc istoric, chiar dacă nu arată așa. Timp de 40 de ani, între 1973 și 2013, grupul PSA a construit automobile pe acest amplasament. De asemenea, el este parte a colecției de aproximativ 400 de vehicule. Muzeele VW Autostadt, Porsche și Mercedes – cu arhitectura lor spectaculoasă și caracterul interactive, toate sunt ca niște magneți pentru vizitatori. La Citroën, directorul muzeului, Denis Huille, vă întâmpină într-o vestă matlasată și blugi, sub un acoperiș de tablă searbăd, dar are de oferit cel puțin o arhitectură auto unică. Chiar în foaier sunt două Citroën 2 CV care par a fi părăsit recent fabrica și care au aparținut, timp de aproape 30 de ani, unui colecționar, iar apoi au fost scoase la licitație cu câteva zile mai devreme. Preț unitar: 108.300 și 120.300 de euro.

În toamna anului 2021, în jur de 60 de mașini recente și clasice și-au schimbat proprietarii la licitație. Inclusiv numeroase vehicule din colecția lui Denis Huille. A fost deja a doua licitație după cea din 2017. De ce se desparte monsieur Huille de unele comori? Pe scurt: muzeul are nevoie, evident, de bani și spațiu. Contractul de închiriere pentru hala industrială va expira anul viitor, iar apoi Citroën va avea nevoie de un nou adăpost pentru tezaurul său. Practic, situația nu poate decât să se îmbunătățească: în locația actuală, exponatele sunt aliniate în spatele barierelor, ca într-un garaj. Un semn explicativ este montat chiar și pe un cadru șubred de scaun de birou. Unele dintre cele mai spectaculoase concepte și modele de serie din istoria  automobilelor, caroserii puse una lângă alta, ca niște flori în spatele unui gard, în mijlocul pustietății.

Cât de inovator și curajos a crezut odată Citroën (și din când în când încă mai crede) este arătat mai ales de vehiculele concept. La fel ca Urbain II, o mașină de oraș minusculă, pentru doi pasageri și cu doar doi cilindri, care încă din 1973 a demonstrat că ideea mobilității individuale în centrele aglomerate ale orașelor duce la economisirea de resurse. O idee veche care acum se vinde din nou ca nouă – sub formă de microautomobile electrice.

Și mai e și Karin, unul dintre cele mai impresionante concepte, acoperit de un strat de praf. O mașină ca dintr-un film cu James Bond. Un vehicul în formă de piramidă cu care Citroën a demonstrat la Salonul Auto de la Paris din 1980 că încă poate fi creativ chiar și în timpul crizei. Cu cinci ani mai înainte Citroën, odinioară atât de mândru, fusese integrat în grupul PSA. Karin are trei locuri unul lângă altul, șoferul fiind așezat la mijloc. În spatele unui volan modern chiar și din perspectiva actuală, cu butoane de telefon în mijloc și doi sateliți pe părțile laterale, care pot fi utilizați pentru controlul radioului, de exemplu. Și de ce ceva atât de vizionar a primit numele Karin? Acela era numele amantei designerului? Sau soția consiliului de administrație? Nici pe departe! Karin este un nume ce provine din cuvintele „car' (în engleză, automobil) și „carina' (în italiană, frumoasă).

În muzeu sunt expuse și buggy de plajă, mașini de raliu, un autobuz restaurat cu dragoste și chiar un elicopter Citroën. Iar în colțul din stânga, chiar lângă atelierul muzeului, se află nava-amiral. Lungime de peste șase metri, steagul francez în partea dreaptă față: este vehiculul prezidențial al lui Charles de Gaulle (1890–1970), Citroën DS Présidentielle din 1968. „Voi lua cheia', spune domnul Huille. Apoi deschide ușa din spate a automobilului, iar vizitatorul se scufundă în pielea moale, maro și cu greu poate rezista să nu ceară un Gauloise și un coniac. Scrumiera obligatorie este în ușă, există un bar și o măsuță ce poate fi pliată. {oferul și președintele sunt separați de un geam neretractabil, astfel ca personalul de pază să nu înțeleagă ce plănuia conducătorul statului pentru a face chiar mai mare Națiunea cea Mare. Apropo, limuzina prezidențială nu este blindată, desi protestele studențești de la Paris atingeau punctul culminant chiar în anul în care a fost construit Citroën-ul. Oricum, de Gaulle nu a circulat mult cu DS-ul lui, kilometrajul arătând doar 6.050 de kilometri.

Monsieur Huille închide automobilul din nou și mergem mai departe. Urmează un rând de 2 CV, inclusiv mașini cu volan pe dreapta fabricate în Marea Britanie, diverse modele DS și modele antebelice. Apoi domnul Huille deschide capota unui SM roșu. „Sub capotă este un Maserati cu șase cilindri', spune Denis Huille. Frumosul coupé sport a fost construit între anii 1970 și 1975. La acea vreme, Maserati era deținută în proporție de 60 la sută de Citroën și astfel SM-ul a fost echipat cu motorul de 2,7 sau 3,0 litri de la italieni. Automobilul nu a fost un succes comercial. Așa că ultimele caroserii au ajuns în presa de fier vechi după preluarea Citroën de către grupul PSA.

În general, o mare parte din istoria Citroën este pierdută pentru totdeauna, pur și simplu a fost aruncată la gunoi în vremurile rele. Monsieur Huille este încă trist pentru asta, până în ziua de azi. La urma urmei, colecția se află aici, lângă Aeroportul Charles de Gaulle, din 1999. Pe vremea aceea încă se mai construiau automobile alături. Acum domnul Huille este singur pe coridorul cel larg, cu comorile lui. Doar câțiva vizitatori veniseră să se piardă prin sala mare în acea zi.

Cât de mândru și important a fost cândva Citroën nu se vede doar în designul auto, ci și în  ediția în miniatură a Turnului Eiffel aflat într-un alt colț al holului. Inscripția „Citroën', atașată acestuia, a existat cu adevărat – la deschiderea expoziției internaționale de artă și meserii din 1925 la Paris. În acest scop, profesioniștii în publicitate au instalat pe turnul orașului 250.000 de lămpi de diferite culori și intensități luminoase. Cele mai mari litere aveau 35 de metri înălțime și erau vizibile de până la 40 de kilometri distanță. Luminile nu s-au mai stins decât nouă ani mai târziu.

Apropo de asta: ce se va întâmpla cu muzeul Citroën la expirarea contractului de închiriere în 2022? Încă nu a fost găsită o nouă locație. Regiunile Île-de-France și, de asemenea, Ille-et-Vilaine sunt în discuție cu uzina La Janais, deschisă în 1961, potrivit departamentului clasic al Citroën. O referință istorică este importantă. Un alt criteriu, însă, îl reprezintă potențialul de dezvoltare economică. Unii fani se tem chiar de faptul că valoroasele automobile vor fi distruse. Ar fi o tragedie. Citroën ar trebui să meargă la Louvre – asta este artă, nu poate dispărea.