Adi Teslovan si Vajk Imre Cseh – titlul național la clasa RC3 și vicecampioni în clasamentul automobilelor cu două roți

Raliul Brașovului a încheiat sezonul 2019 al Campionatului Național de Raliuri al României. Cu susţinerea Borsec echipajul format din Adi Teslovan si Vajk Imre Cseh a terminat acest sezon cu un titlul național la clasa RC3 și au devenit vicecampioni naționali în clasamentul automobilelor cu două roți motrice. 

Odată cu etapa din acest weekend s-a încheiat și sezonul 2019 al Campionatului Național de Raliuri al României. Terminăm acest sezon cu un titlul național la clasa RC3 și vicecampioni naționali în clasamentul automobilelor cu două roți motrice. Etapa de la Brașov, de data aceasta pe macadam, a fost ca un duș rece, am terminat doar pe locul 3 în clasamentul automobilelor cu două roți motrice și cu o victorie la clasa RC3, nu a fost ceea ce ne-am dorit dar până la urmă atât am reușit. A fost un an în care am avut de toate: victorii frumoase, înfrângeri, situații neplăcute, momente de excepție, am greșit, am învățat, dar cel mai important este că am ajuns la finalul sezonului cu dorința de a merge mai departe. Mulțumim din suflet partenerilor care ne-au susținut și în acest sezon! Apa Borsec a fost partenerul nostru în toată această aventură frumoasă. Împreună cu UniCredit Leasing, Borsec, Generali, Cipi, Hofigal, Defi, Mobil1 prin Star Lubricants, Interflon, Set-Prod Com, GoPro prin Comtrade Distribution, Autocaros, Omega Motorsport vă mulțumim pentru susținere', a declarat la finalul campionatului pilotul Adi Teslovan.

 

Adaugă un comentariu