Echipaje din Turcia, Italia, Ungaria, Bulgaria, Slovenia, Franța și România s-au duelat pe parcursul a 10 probe speciale, cu un total de 136,49 km cronometrați, împărțiți pe parcursul a două zile.
Raliul Sibiului Bilstein 2024 s-a deschis oficial cu conferința de presă de vineri, 12 iulie. Echipajele înscrise în competiția sibiană au efectuat sesiunea oficială, shakedownul, între orele 13:00 și 17:00 în zona Dealului Gușterița. Seara de vineri a prilejuit iubitorilor motorsportului să cunoască echipajele participante, toți cei prezenți luând parte la startul festiv al raliului, în Piața Mare din Sibiu.
Raliul propriu-zis a început sâmbătă, odată cu primul start pe proba Gâtul Berbecului Autoklass 1, având loc șase probe speciale. Ziua de duminică a adus, pentru echipajele înscrise, alte patru probe speciale.
În acest an, din păcate, spectatorii au fost dezamăgiți, deoarece zonele pentru spectatori nu au fost corespunzător amenajate, vegetația fiind omniprezentă, organizatorii nu au cosmetizat deloc aceste zone.
Pe langă acest aspect, PS5 – Circuit Paralel Bilstein a fost anulată din cauza prafului ridicat de concurenți. Dacă în trecut organizatorii udau traseul de slalom paralel, acum acesta a fost foarte uscat și năpădit de vegetație, fapt care a dus la anularea probei.
„Raliul Sibiului a rămas același raliu foarte dur și casant pentru mașini, mai ales la parcurgerea probelor a doua oară. Din fericire, noi am fost feriți de pene sau de alte probleme tehnice, am fost puțin pe lângă cu set-upul în prima zi și în prima parte a zilei secunde, dar, una peste alta, am reușit să terminăm cu un rezultat foarte bun, având în vedere circumstanțele în care suntem ca echipaj și echipă. Temperaturile au fost foarte ridicate, ne-am luptat cu gradele ridicate – în mașină, temperatura depășea deseori 58 de grade, chiar peste 60, nu este ușor să reziști unui efort susținut în aceste condiții. Apa minerală naturală plată și carbogazoasă Borsec a fost partenerul de hidratare, mai exact «al treilea membru al echipajului». Mulțumim partenerilor care ne susțin proiectul de atâția ani – UniCredit Leasing, Borsec, Generali, Stanleybet, Hofigal, Mobil 1 prin Star Lubricants, Interflon, Set-prod Com', a declarat pilotul Adi Teslovan.