A aruncat chiștocul pe geamul mașinii și a rămas uimit când a aflat cât are de plată

O polițistă a amendat cu 1305 lei un șofer care a aruncat chiștocul pe geamul mașinii, iar conducătorul auto a fost uimit de sancțiunea primită. Întreaga poveste a fost spusă pe pagina de Facebook a Ministerului Afacerilor Interne.

Un dialog între o polițistă și un conducător auto surprins după ce a aruncat pe geamul autoturismului resturile unei țigări a devenit viral pe Facebook, unde a fost redat pe contul oficial al MAI. Șoferul stătea în mașina parcată atunci când polițista i-a cerut actele.

Dialogul dintre agentă și bărbatul de la volan:

-Bună seara! Vă rog să-mi prezentați documentele dumneavoastră.
-Bună seara! Sunt parcat de 15 minute pe locul acesta, nu am încălcat nicio regulă de circulație. De ce vreți documentele?
-Pentru că vă lipsește ceva din mașină.
-Mașina e an de fabricație 2019, doamnă polițist. Are toate dotările. Ce să lipsească de pe ea?
-Din mașină lipsește, nu de pe mașină.
-Și care e diferența?
-Diferența este chiștocul de țigară pe care l-ați aruncat pe jos. Normal trebuia să fie în scrumiera din mașină, nu pe asfalt.
-Păi, nu are scrumieră.
-Vedeți, nu are toate dotările. Puteați să includeți și scrumiera dacă știați că fumați în mașină. 1305 lei vă costă.
-Atât e o scrumieră?
-Nu, domnule. Atât este amenda. Conform legii este interzis aruncatul, pe drumurile publice, din autovehicule a obiectelor, materialelor sau substanțelor. Sancțiunea este între 9 și 20 de puncte.
-Dumneavoastră vorbiți serios?
-Uitându-mă la țigara de pe jos, vă spun că vorbesc foarte serios.

taguri
Adaugă un comentariu