Prin prezenta imagine, italienii de la Alfa Romeo anunță oficial venirea noii Giulia SWB Zagato în 2023. Așa cum îi spune și numele, mașina va avea o caroserie binecuvântată de liniile designerilor de la Zagato.
Zvonurile privind caroseria mașinii ne anunță că modelul în cauză va fi unul coupé, de genul ultraexclusivist, dar care va folosi în continuare platforma Giorgio, tehnologie care se află la baza modelelor actuale Giulia, Stelvio, dar și la Maserati Grecale.
Tot în categoria zvonurilor intră și posibilitatea existenței unui ampatament ceva mai scurt față de Giulia standard cu patru portiere. Dar dacă este să ne luăm după imaginea teaser, care ne dezvăluie doar semnătura luminoasă din spatele mașinii, designul ar putea fi de inspirație retro, amintind de modele precum Alfa Romeo T33 Stradale.
Italienii nu au fost mai vorbăreți nici apropo de motorizare. Chiar și așa, se crede că noul model va utiliza propulsorul V6 de 2,9 litri, unitate ce este utilizată de modelele Quadrifoglio.
Dezvăluirea completă a noului model va avea loc în primăvara anului viitor.