Grupul Volkswagen a anunțat că va plăti angajaților bonusuri pentru performanțele din 2015. Această veste este una bună, ținând cont că scandalul Dieselgate a reprezentat un moment important în istoria companiei.
„Schimburile suplimentare şi orele lucrate peste program au fost ceva obişnuit în 2015. Şi angajaţii au fost alături de companie în cazul Dieselgate”, a explicat Bernd Osterloh, într-o scrisoare adresată angajaţilor Volkswagen.
Valoarea bonusului pregătit de conducerea Volkswagen pentru angajați încă nu a fost stabilită. În 2015, angajații locali din cadrul fabricilor grupului german au primit un bonus de 5.900 de euro.
Cât despre angajații Audi, aceștia vor primi un bonus de 5.420 de euro, în condițiile în care anul trecut au obținut un bonus de 6.540 de euro.
Via | Agerpres Foto | Wikipedia