Asistentul Personal Inteligent al BMW va deveni și mai inteligent, mulțumită Microsoft

BMW și Microsoft își unesc forțele pentru a duce la un nou nivel Asistentul Personal Inteligent al constructorului auto. Platforma controlată vocal nu se va mai limita la îndeplinirea unor sarcini de bază, ci va putea întreține conversații complexe cu șoferul și va avea un control sporit asupra aplicațiilor de infotainment.

BMW a lansat în martie un asistent virtual, numit Intelligent Personal Assistant (Asistent Personal Inteligent), menit să ușureze viața clienților, să le faciliteze accesul la diverse opțiuni ale mașinii. În momentul de față, această platformă poate îndeplini sarcini precum reglarea temperaturii în habitaclu sau recitarea unor informații cu privire la funcțiile autoturismului, precum și memorarea unor setări personalizate pentru conducător.

Grație unui parteneriat strategic încheiat cu Microsoft, Asistentul Personal Inteligent va deveni mult mai inteligent decât atât. Potrivit unui comunicat de presă emis de BMW, viitoarea versiune a platformei se va baza pe tehnologia implementată de Microsoft propriului asistent virtual, Cortana. Această abordare va conduce la un discurs mai natural și mai complex al sistemului.

 

Citește și:

Un șofer băut a leșinat în timp ce sufla în etilotest, pe autostrada A3

Cele mai bune sisteme de infotainment din industria auto, potrivit șoferilor

Șoferii moldoveni prinși băuți la volan trebuie să spele cadavre la morgă

Mesajul dur al unei agente de poliție, grav accidentată la datorie

Cel mai rapid SUV pe gheață

Utilaje Lamborghini de 200.000 de Euro, furate dintr-o fabrică din România

Ora de Educație Rutieră la Liceu: Zece instituții au fost vizitate în prima fază a proiectului

 

De asemenea, noul Asistent Personal Inteligent al celor de la BMW va putea gestiona programul șoferului, la solicitarea acestuia. Spre exemplu, când se apropie necesitatea unei revizii tehnice, asistentul va propune o reprezentanță și va întocmi o programare la sediul respectiv.

În mod similar, proprietarul mașinii își va putea accesa mail-urile prin comenzi vocale și va putea stabili sau modifica diverse întâlniri stabilite în aplicația Calendar.

Deocamdată, niciuna dintre cele două companii nu a anunțat vreo dată a lansării pentru această actualizare majoră. Lucrările sunt desfășurate de echipa de dezvoltare a BMW din München și cea a Microsoft din Seattle.

 

Adaugă un comentariu