Automobile Dacia a finalizat negocierile cu sindicatul referitoare la transferul obligațiilor sociale

Automobile Dacia a finalizat negocierile cu sindicatul referitoare la transferul obligațiilor sociale şi a fost semnat un acord prin care  prevede acordarea unei sume compensatorii de 20%.

Ca urmare a aplicării Ordonanțelor de Urgență Nr.79/2017 și Nr.82/2017 referitoare la transferul obligațiilor sociale, Automobile Dacia a finalizat negocierile cu sindicatul în 15 decembrie.

„Acordul care a fost semnat împreună cu sindicatul prevede acordarea unei sume compensatorii de 20% astfel încât salariul net să rămână la același nivel. Măsura va fi pusă în practică începând cu 1 ianuarie 2018” se arată într-un comunicat al  Automobile Dacia.

Membrii Sindicatului Autoturisme Dacia au organizat în luna noiembrie pe platforma de la Mioveni, un miting de protest faţă de măsura Guvernului de a transfera contribuţiile sociale de la angajator la angajat, dar şi pentru obligativitatea negocierii şi încheierii contractelor colective de muncă la nivel de ramură.

Adaugă un comentariu