Autostrada „Meșterul Manole”, din nou cu probleme. A apărut un sector cu viteză restricționată la 60 km/h

Autostrada Sibiu – Oraștie pentru noi poartă denumirea de autostrada „Meșterul Manole„. De ce, nu cred că mai are niciun sens să vă explicăm.

Dacă în 2016, sectorul Cunța – Săliște a fost închis pentru refacerea unei porțiuni de aproximativ 200 de metri, anul 2017 începe la fel de prost. Conform CNAIR, circulația pe o distanță de 250 de metri, între km 286+400 şi km 286+650, pe sensul Sălişte – Sibiu, a fost restricționată.

Pe prima bandă, circulația a fost oprită, în timp ce a doua bandă de mers are o viteză maximă redusă la 60 km/h. Motivul pentru care s-a recurs la aceste măsuri este unul nou: apariția unor denivelări consistente. „Menţionăm că această denivelare a apărut pe alt sector decât cel refăcut în regie proprie”, se arată în comunicatul emis de CNAIR.

În cadrul aceluiași comunicat, reprezentanţii CNAIR spun că au evaluat situaţia, o monitorizează permanent şi imediat ce condiţiile meteo se vor îmbunătăţii, vor exista intervenții pentru a remedia situaţia.

Via | CNAIR

Adaugă un comentariu