Pentru cine nu este, ca să zicem așa, la curent, menționăm că încheierea producției vehiculelor urbane BMW i3 din clasa mini va fi consemnată în curând. Pe de altă parte, tocmai a fost anunțat oficial debutul unui automobil de clasă medie spre mare numit BMW i3 eDrive35L (foarte ușor de reținut, nu-i așa?).
Mai sus am notat vestea bună. Vestea proastă (pentru europeni, cel puțin) urmează: BMW i3 eDrive35L, acest BMW Seria 3 electric cu ampatament mărit, este destinat exclusiv pieței chineze, unde va debuta în mai 2022. Ampatamentul său este cu 11 cm mai lung decât al Seriei 3 standard. BMW i3 eDrive35L îmbină condițiile de ședere premium pe locurile din spate cu deplasarea fără emisii poluante.
În acelaşi timp, sedanul electric cu patru uşi oferă dinamica sportivă, confortul pe distanţe lungi şi o gamă largă de opţiuni de personalizare pentru care BMW Seria 3 este atât de cunoscut. Un nivel ridicat de calitate a fabricației, operativitatea serviciilor sunt, de asemenea, caracteristici remarcabile ale lui BMW i3 eDrive35L, făcându-l o ofertă unică pe piață. BMW i3 eDrive35L va fi asamblat exclusiv pentru piaţa chineză la uzina BMW Brilliance Automotive Ltd. din Lydia (Shenyang).
BMW i3 eDrive35L dispune de cele mai recente componente ale sistemului de propulsie BMW eDrive din generaţia a cincea, deja familiare de la BMW iX3, BMW i4 şi BMW iX. Aceasta înseamnă unul dintre cele mai sofisticate motoare electrice actuale, care combină configurația AC sincronă, deosebit de eficientă și performantă, cu o fiabilitate ridicată și cu un control riguros al recuperării energiei la frânare.
Calibrarea suspensiei lui BMW i3 eDrive35L la condiţiile de drum din China a fost efectuată de divizia de cercetare şi dezvoltare a BMW Brilliance Automotive Ltd. din Shenyang, care a adaptat, de asemenea, o parte dintre componentele maşinii la cerinţele lanţului de aprovizionare din China.
Ca în cazul tuturor modelelor electrice BMW comercilizate în China, clienţii beneficiază de acces gratuit la peste 98% din infrastructura publică a sutelor de operatori de puncte de încărcare. Tot ceea ce este necesar este o simplă înregistrare unică la BMW Charging. BMW Group urmăreşte ca automobilele electrice să reprezinte 50% din vânzările sale globale până în 2030.