În cursul zilei de astăzi, v-am prezentat un top cu cele mai aglomerate orașe din lume realizat de cei de la INRIX. Din păcate, în acea cercetare nu a fost inclusă și România.
Totuși, TomTom vine să lumineze lucrurile. Bucureștiul se află pe locul cinci în lume, cu un indice de congestie de 50%, cu 7% mai mult ca în 2015. Conform aceluiași top, cea mai aglomerată zi a lui 2016 a fost 5 decembrie. Bucureștenii petrec, în medie, 57 de minute pe zi în plus în trafic față de condițiile normale, și 218 ore în plus pe an.
Pe primul loc în clasamentul realizat de TomTom se află Mexico City, cu un indice de congestie de 66% (+7%) față de 2015. Pe locul doi se află Bangkok, cu un indice de congestie de 61%, iar pe trei, Jakarta, cu un indice de congestie de 58%.
Top 10 cele mai aglomerate orașe – studiu TomTom
1 – Mexico City
2. Bangkok
3. Jakarta
4. Chongping
5. București
6. Istanbul
7. Chengdu
8. Rio de Janeiro
9. Tainan
10. Beijing
Via | TomTom