Cadoul perfect de Crăciun: Lamborghini Miura SV din 1971

Cu toții avem în minte câteva cadouri pe care ni le dorim, dar știm că nu le vom primi niciodată. Pacea mondială sau eradicarea sărăciei sunt doar două exemple de idealuri pe care și de doresc unii oameni.

Alții își doresc un Lamborghini. Nu unul nou, că-i prea scump, dar măcar ceva la mâna a doua. Unii s-ar mulțumi chiar și cu o vechitură, cum este această Miura SV din 1971.

az17_r256_005

Numai că Miura nu este o mașină veche pe care să cumperi la preț de nimic. Nu de alta, dar acest Lamborghini a fost printre primele supercaruri cu motor central și a rămas în istorie pentru asta. Plus că nici designul italiencei nu este ușor de trecut cu vederea.

az17_r256_008

Vocea motorului V12 de 4,0 litri și 385 CP este cutremurătoare, chit că puterea în sine este pe jumătate din cât scoate noul Aventador S.

az17_r256_003

Modelul din fotografii a fost livrat acum 45 de ani în SUA, unde a fost deținut de directorul companiei de design auto Carrozzeria Touring. Apoi a trecut pe la șeful producătorului de jante Borrani, după care a fost cumpărat de un colecționar din Portugalia.

az17_r256_004

Vestea bună pentru cei care și-l doresc este că va fi scos la licitație peste o lună, în statul american Arizona. Vestea proastă că o Miura de calibrul acesteia se vinde cu peste 2 milioane de euro. Dar asta nu ne împiedică să visăm, nu-i așa?

Adaugă un comentariu