Undeva, sub cerul senin al mereu însoritei Californii la început de martie, tocmai a avut loc evenimentul de debut pentru Karma Gyesera, primul sedan sport premium cu propulsie 100% electrică al firmei. Sună asta cumva a șaorma cu de toate? Pretty much, după cum ar putea să opineze chiar locuitorii Californiei.
„Gyesera este un vehicul exotic cu baterii electrice care îmbină estetica, măiestria manufacturieră, dinamica condusului, confortul și calitatea', a declarat Michelle Christensen, vicepreședinte Karma, Global Design. „Este provocator, are o siluetă mai joasă care accentuează sugestia dinamică și oferă cea mai incisivă abordare de tratare sculpturală. Gyesera este cel mai incisiv GT de pe drum', a concluzionat doamna.
Ce să mai zicem și noi? În primul rând, vom nota că proporțiile sedanului Karma Gyesera sunt evident asemănătoare cu ale deja desuetului Fisker Karma (premieră la Paris 2010) și nu degeaba. Avem de-a face cu o reîncarnare complet electrică și esențialmente modrnizată a fostului model Fisker dotat cu propulsie hibridă cu range-extender.
Actualul brandul Karma însuși reprezintă o reîncarnare a mărcii Fisker, fondată de designerul Henrik Fisker în 2007. Karma Automotive a luat ființă în 2014, atunci când furnizorul chinez de piese Wanxiang Group a cumpărat Fisker Automotive cu tot cu baza sa tehnică și productivă, ajuns pe atunci în faliment. Oare cine s-a gândit că ar fi plăcut ca noul sediu și noua fabrică să fie construite la Moreno Valley, în California? Fisker sau chinezii?
Revenind la Karma Gyesera, declarațiile optimiste abundă, însă nu sunt foarte convingător argumentate (părerea noastră). „Gyesera, cu aspectul său modern, expresivitatea și performanța superioare, este puntea noastră către viitor; o materializare a direcției corporative revitalizate a mărcii Karma', a spus directorul Marques McCammon. „Karma este ceva cu totul aparte pentru că este singurul producător de automobile de ultralux din SUA. Gyesera este ceva aparte deoarece calibrarea sistemului de propulsie este diferită de orice altceva, software-ul care gestionează funcționarea este diferit – în special pentru intervalul de viteze 0-60 mph – virajele sunt abordate diferit și configurația platformei tehnice este diferită. Gyesera este diferit de orice alt vehicul.' În încheiere menționăm că „diferit' nu e sinonim cu „mai bun'. Acestea fiind spuse, chiar suntem curioși ce va urma.
Deocamdată, foaia oficială de specificații a sedanului Karma Gyesera (structură autoportantă din aluminiu și elemente de caroserie din CFRP) conține doar câteva date de bază: lungime de 5078 mm, lățime de 2004 mm, înălțime de 1331 mm și un ampatament enorm, de 3160 mm. S-au mai comunicat cu titlu aproximativ puterea de 590 CP, accelerația de la 0 la 96 km/h în mai puțin de 4,2 s, viteza maximă de 218 km/h, autonomia de 402 km și capacitatea bateriei de 120 kWh.