Un australian care nu-și făcuse curat în mașină timp îndelungat a avut norocul să gasească un bilet la loterie pe care-l jucase în urmă cu un an. Culmea, tichetul s-a dovedit a fi câștigător.
Bărbatul a cumparat acel bilet de loterie in ianuarie 2016. Acesta a regăsit tichetul ascuns într-o sacoșă pentru cumpărături aflată în portbagaj. În mod inspirat, acesta a verificat numerele de pe bilet și a constatat că era câștigatorul unui premiu de 1.020.496 de dolari australieni (aproximativ 780.000 de dolari americani).
„Sunt bucuros pentru că nu am aruncat la coșul de gunoi pungile vechi din mașina mea”, a declarat fericitul câștigător pentru presa de la Antipozi. Premiul a fost revendicat după 414 zile.
Întrebat cum va cheltui banii, australianul a spus: „Voi achita ratele contractate de copiii mei pe care le-au făcut pentru achiziționarea unor locuințe”.