Ce riști dacă dai mită polițiștilor?

Mita sau „șpaga” dată polițistului a fost și este o procedură prin care, aparent, toată lumea avea de câștigat. Ei bine, șoferii nu știu la ce riscuri se expun când aleg să procedeze astfel pentru a scăpa fără amendă sau pentru a rămâne cu permisul în buzunar.

În cazul în care un șofer alege să mituiască un polițist și pe fir intră cei de la DIICOT, ambii protagoniști au de suferit. Astfel, omul legii ar putea fi arestat pentru luare de mită, iar conducătorul auto pentru dare de mită.

Cum se pedepsește luare de mită?

Se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.

Cum se pedepsește darea de mită?

Conform noului cod penal, darea de mită se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

Totodată, fapta nu constituie infracţiune atunci când mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de către cel care a luat mita. Mai mult, mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta.

Adaugă un comentariu