Cel mai „curat” dintre toate noile Sports Activity Vehicles compacte bavareze este BMW iX1, cu propulsie 100% electrică.

Denumirea completă a primei variante electrice care va completa oferta noii generații BMW X1 este BMW iX1 xDrive30. Sistemul său de propulsie evidențiază caracterul de avangardă al mașinii în manieră incomparabilă. BMW iX1 va ieși de pe linia de asamblare ale uzinei germane din Regensburg, linie pe care sunt fabricate, de asemenea, și variantele convenționale și hibride ale seriei BMW X1.

Referitor la amprenta „eco' a întregii serii BMW X1, bavarezii au insistat și extinderea utilizării energiei verzi atât pentru producţie, cât şi în lanţul de aprovizionare, precum şi pe integrarea unor cantităţi mai mari de materii prime secundare (reciclate) şi materiale naturale.

BMW iX1 xDrive30 este prima maşină electrică dotată cu tracţiune integrală introdusă de brand în segmentul compact premium. Două motoare electrice compacte situate la puntea din faţă şi la cea din spate oferă o putere combinată de 230 kW/313 CP (ţinând cont de efectul boost temporar) şi un cuplu total de 494 Nm. Sistemul electric de tracţiune integrală asigură motricitate superioară şi stabilitate direcţională în toate situaţiile. BMW iX1 xDrive30 realizează sprintul de la 0 la 100 km/h în 5,7 secunde.

Tehnologia BMW eDrive de a cincea generaţie include, în plus, tehnologia de încărcare extrem de eficientă a maşinii, inclusiv software-ul de încărcare îmbunătăţit, existent şi la BMW i7 modelează mai lini curba de încărcare (faţă de evouţia în trepte ca până acum) şi asigură timpi mai buni de încărcare şi o protecţie mai bine bună a bateriei.

Bateria de înaltă tensiune poziţionată plat în partea de jos a caroseriei automobilului, a cărei capacitate netă de 64,7 kWh oferă maşinii o autonomie de 413-438 de kilometric (datele referitoare la putere, performanţă, consum de energie şi autonomie pentru BMW iX1 xDrive30 sunt valori estimate bazate pe stadiul actual de dezvoltare a maşinii).

taguri
Adaugă un comentariu