Marca de origine sud-coreeană sfidează toate convențiile și abrodările cunoscute prin evoluția seriei de BEV-uri numită Hyundai Ioniq. Recent lansat, Hyundai Ioniq 6 are un design cu elemente futuriste topite într-o siluetă cu tușă clasică. În aspectul său se simte, fie și vag, o inspirație Porsche. Nu și la preț, din fericire!
Foarte șocantă abordarea designului în cazul seriei Hyundai Ioniq! În timp ce Hyundai Ioniq 5 a avut un design care ducea cu gândul la un VW Golf GTi din prima generație supradimensionat și cu faruri „de America', Hyundai Ioniq 6 are un profil care trimite la stilul unor sedanuri fastback de-acum mai bine de șase decenii.
Desigur, este suficient să arunci o singură privire ca să-ți dar seama că Hyundai Ioniq 6 aparține tehnic vremurilor noastre. Bănuim că nota clasică a stilului caută să-i sensibilizeze pe cei aflați în căutarea unor oferte de BEV-uri cu caracter premium. Aceștia ar trebui să mai fie impresionați, de asemenea, de calitatea ridicată a fabricației și finisării.
În condițiile în care platforma tehnică a fost preluată de la Hyundai Ioniq 5 – deci se cam știe pe ce performanțe și autonomie se poate conta (în speță, vorbim despre maximum 614 km, conform normnelor WLTP), plus că fiabilitatea acelei mașini este deja confirmată – Hyundai Ioniq 6 este disponibil în România începând de la prețul de 63.141 de euro (TVA inclusă).
Cariera noului sedan electric de la Hyundai este cât se poate de promițătoare în vitrutea premiilor prestigioase pe care și le-a adjudecat deja: 2023 World Car of the Year Award, the World Electric Vehicle Award, and the World Car Design of the Year Award.