Cel puțin deocamdată, Ford RS2.00 are numai formă virtuală. Ce ne spune implicit acest concept despre sportivitatea viitorului?

Comunicatul oficial al mărcii leagă prezentarea conceptului 100% virtual de aniversarea de 40 de ani de la prezentarea mașinii de raliuri Ford RS200, conformă cu standardele Grupei B. Acum, conceptul Ford RS2.00 transpune ideea și proporțiile lui RS200 într-o formă high-tech sincronizată complet la tendințele domeniului auto din mileniul al treilea.

Cu siguranță, unii dintre dumneavoastră își mai amintesc că Ford RS200 nu a mai apucat afirmarea competițională pentru că regulile s-au schimbat și s-a desființat Grupa B. Cu alte cuvinte, efortul financiar și de fabricație al materializării sale a rămas, cel puțin în parte, nerăsplătit.

Oare din acest motiv Ford RS2.00 nu a căpătat formă concretă și ne este arătat doar ca o colecție structurată de pixeli? Lucrurile stau, totuși, altfel în cazul său: Ford RS2.00 e genul de vehicul pentru care încă nu s-a inventat disciplina competițională reală în care ar putea fi înscris. Configurația sa constructivă, așa cum a fost ea definită de Ford of Europe Design Team, prevede o propulsie cu patru motoare electrice integrate în miezul roților.

Conceptul Ford RS2.00 s-a născut printr-un proces de dezvoltare neconvențional. Totul a început când Amko Leenarts, având funcția de Ford of Europe Design Director, s-a întâlnit cu autorul Steve Saxty în timpul pregătirii celei mai recente cărți a lui Steve din seria „Secret Fords'. Ei au decis să încheie cartea cu un exercițiu de design orientat spre viitor, inspirat de Ford RS200 din 1984. Echipa de proiectare a produs inițial mai multe schițe și lucrări de artă pentru a fi incluse în tematica „RS Special'. Cu toate acestea, mânați de pasiunea lor pentru RS200, unii designeri au simțit că se poate înainta către o realizare mai clar definită.

Astfel s-a format discret un grupul de designeri care, neoficial, a început să contureze schițe suplimentare în direcția unei succesiuni pentru RS200, dezvoltând inclusiv un model virtual 3D al mașinii. Ei au făcut totul în timpul lor liber, complet în afara radarului companiei, într-un autentic stil „Skunkworks'. Când Amko Leenarts și echipa de proiectare extinsă au descoperit în cele din urmă această inițiativă, au ales să o susțină. Ei au permis ca proiectul să continue în această manieră informală, autonomă, pe parcursul întregii dezvoltări a conceptului RS2.00. Ca urmare, un subdepartament „SkunkDesignWorks' (SDW) a fost înființat informal.

Noul scop atribuit, ca urmare, conceptului Ford RS2.00 a fost să ducă mai departe spiritul provocator al lui RS200 într-un domeniu complet nou: jocurile video. Ford are o prezență puternică în lumea gamingului, cu o reprezentare largă în diverse francize de jocuri video. Conceptul Ford RS2.00 vizează, așadar, un public complet diferit de mașina originală, către care se va transmite astfel moștenirea creativă remarcabilă a mărcii Ford. Ford RS2.00 a fost proiectat meticulos pentru a fi un element de gaming senzațional, adaptabil la diferite tipuri de jocuri video și medii digitale.

taguri
Adaugă un comentariu

Articole similare